Cadavrul unei femei în vârstă de 69 de ani a fost descoperit, sâmbătă dimineața, într-o casă dintr-un sat din judeţul Hunedoara. Vecinii femeii ucise s-au alertat după ce l-au văzut pe soțul acestuia, tăiat și înjunghiat în mai multe locuri ale corpului, ieșind dezbrăcat pe drumul din fața locuinței.
Au observat fum ieșind din casă, iar înănuntru au descoperit cadavrul femeii, cu gâtul tăiat cu un topor, înconjurat de hârtii și lucruri cărora agresorul le-a dat foc. Tragedia s-a petrecut în satul Sibişel.
Citeşte şi: Încă o victimă a jocului „Balena Albastră”! Adolescentă de 15 ani, provocată să se sinucidă: „Azi voi muri. Am făcut tot ce mi-a cerut administratorul!”. Fata a transmis totul LIVE
„Un bărbat în vârstă de 79 de ani și-ar fi omorât soția în vârstă de 69 de ani, după care ar fi încercat să incendieze casa în care s-a produs fapta cercetată penal. Agresorul ar fi încercat să își curme viața, fiind identificate pe corpul său urmele unor autoagresiuni. El s-ar fi înjunghiat în zona abdominală, la gât și s-ar fi tăiat la cap. Viața lui este în afara orcărui pericol, fiind supus unor intervenții chirurgicale”, a declarat procurorul Gina Cibian, de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Ancheta tragediei este în desfășurare, a precizat reprezentanta Parchetului de pe lângă Tribunalul Hunedoara.
Sursa: zhd.ro