Credincioşii romano-catolici au trăit bucuria Învierii Domnului cu mult mai devreme decât cei ortodocși, celebrând, plini de emoție, cea mai importantă sărbătoare a întregii creștinătăți.
La Timișoara, principala Vigilie Pascală a fost celebrată la Biserica Millennium, dar slujbe similare au avut loc în mai multe biserici catolice din oraș, săvârșindu-se cu respectarea condițiilor impuse de pandemie.
Mesajul Excelenţei Sale Iosif Csaba Pal, episcop diecezan de Timişoara, cu ocazia Solemnităţii Învierii Domnului a fost următorul:
„Iubiți Frați și Surori în Cristos! În cadrul fiecărei Sfinte Liturghii mărturisim și ne rugăm astfel: <<Moartea Ta o vestim, Doamne, și Învierea Ta o mărturisim, până când vei veni>>. Aș dori să meditez la aceasta în trei puncte: Isus este cu noi; Îl sărbătorim în comunitate; Fiecare trebuie să împlinim partea noastră.
Nu există un mesaj mai mare decât acesta: Isus Cristos ne-a iubit până la moarte, a acceptat moartea din dragoste pentru noi, a fost răstignit și a înviat în a treia zi. Aceasta este baza întregii vieți creștine: Isus trăiește. Dragostea Lui pentru noi nu a murit. Mai mult, el a promis – și își îndeplinește promisiunea – că va rămâne cu noi în toate zilele, până la sfârşitul lumii! Primul punct al reflecției noastre este acesta: El este cu noi.
Acesta este un dar de la Dumnezeu. Ce lucru mic pare, când promitem cuiva: voi fi cu tine – de exemplu la un examen sau în timpul unei intervenții chirurgicale la spital – și totuși cât de mult înseamnă! Cu toate că este doar o mică promisiune umană, ea presupune totuși că trăiesc pentru tine, voi face totul pentru tine. Cât este de mare și de puternic acest dar, atunci când Dumnezeu însuși promite acest lucru: sunt cu tine, sunt cu voi în fiecare zi până la sfârșitul lumii! De fapt, acesta este mesajul plin de bucurie al Paștelui: Isus a înviat și este cu noi în toate împrejurările. Și nu numai <<credem>> acest lucru, ci este și experiența noastră de zi cu zi. Cine altcineva ar da speranță multora astăzi, în timpul pandemiei, ca să privească în viitor cu încredere? Și de la cine primesc puterea de a lucra pentru un viitor mai bun, în circumstanțe care par deseori disperate?! Prezența vie, iubitoare și încurajatoare a lui Isus înseamnă pentru mulți creștini nu numai forța pentru a supraviețui, ci și darul de a trăi pentru alții.
Al doilea punct: Îl sărbătorim în comunitate. Această prezență a lui Isus printre noi este cea la care privim în perioada pascală. Pe El Îl sărbătorim în fiecare duminică și în fiecare Sfântă Liturghie. Prezența Lui o experimentăm în viața noastră de zi cu zi. Domnul a înviat, Domnul trăiește, Domnul este cu noi. Fiecare Sfânt’ă Liturghie, în special Liturghia de duminică, este o sărbătoare a comunității creștine. Cei care au fost atinși de prezența lui Isus se adună cu bucurie pentru a-L saluta pe Domnul cel Înviat, pe Isus Cel care trăiește printre noi, pentru a-I mulțumi, pentru a se împărtăși din viața Lui, din nou și din nou. Construiesc împreună Trupul lui Cristos, Biserica, și mica sa celulă, comunitatea parohială, iar Cel Înviat îi întărește, din nou și din nou, astfel încât credința și dragostea lor să nu se clatine, pentru ca bucuria prezenței lui Isus să ajungă la mulți, chiar și la cei care nu au încă o legătură de iubire cu Biserica sau nu au experimentat încă mângâierea prezenței lui Dumnezeu.
Comunitatea lui Cristos care se adună pentru Sfânta Liturghie – și care trăiește prin Sfânta Liturghie – este de neînlocuit. Omul este creat pentru a trăi în comunitate. De aceea obișnuiește să sărbătorească – în comunitate. Tocmai de aceea nu este suficient ca Sfânta Liturghie să fie <<vizionată>> la televizor sau urmărită pe internet. Am auzit, am văzut, mi-am însușit mesajul său – toate acestea pot fi bune astfel, pot ajuta foarte mult; dar nu merg cu adevărat înainte, dacă eu nu am făcut ceva pentru a fi un membru constructiv al comunității lui Cristos, ca mai apoi această comunitate a lui Cristos să se îndrepte cu adevărat către oamenii suferinzi. Dacă doar atât s-a întâmplat că Dumnezeu mi-a dat și eu doar am consumat ceea ce El mi-a dat, dar din partea mea nu a existat un pas către El și către comunitatea Lui, atunci rămân pe dinafară. Deci, pentru ca harul să funcționeze în noi, nu putem privi comunitatea doar de la distanță. Trebuie să conlucrăm cu ea și în ea. Chiar și bolnavii care, nu din vina lor nu pot merge la Sf. Liturghie, se pot implica, așa cum pot, își unesc suferința lor cu suferința lui Isus, oferind-o pe aceasta pentru membrii comunității și astfel chiar își fac partea lor.
Al treilea punct: Fiecare trebuie să facem partea noastră. Cristos a înviat, aceasta este marea realitate a creștinismului. Totodată sunt acolo aceste femei simple, care <<dimineața devreme, când era încă întuneric>>, se scoală și se duc la mormânt, citim în Evanghelie. Fac un pas concret. Ce înseamnă acest pas în comparație cu faptul că Isus a înviat? Dar dacă acest mic pas nu este făcut, viețile lor ar rămâne la fel de departe de Cel Înviat, precum sunt viețile atât de multora, și în acele timpuri. Apoi, femeile primesc vestea că Isus nu este în mormânt. Încă nu le este clar ce s-a întâmplat. Ele fug la Petru și la Ioan, și le spun: Cristos probabil a înviat, fiindcă nu este în mormânt. De asemenea, nici Petru și Ioan nu rămân acasă, pentru a <<aștepta ce se va întâmpla>>, ci fug și ei la mormânt. Așa se construiește comunitatea care îl primește pe Isus cel Înviat. Conform celeilalte descrieri, atunci când pornesc, femeile se întreabă, oare cine va rostogoli acea piatră mare de la mormânt. Partea lor umană este să pornească, partea lui Dumnezeu este să rostogolească piatra, ca apoi ele să poată intra. Iar așa cumva se repetă aceasta și în viețile noastre. Dacă avem așteptări doar din partea Bunului Dumnezeu și noi nu facem partea noastră, atunci s-ar putea întâmpla să rămânem pe dinafară. Partea noastră poate fi foarte mică, dar am dat ceea ce am putut, și aceasta este suficient, fiindcă Bunul Dumnezeu își pune partea Sa. Și în timpul pandemiei de coronavirus putem face atât de puțin, dar să facem ceea ce putem face. Bunul Dumnezeu își face și El partea. Ce lucru mic este, de exemplu, faptul că mă duc să mă spovedesc. „Pot dispărea toate păcatele mele în cinci minute?“ Da, eu nu pot ispăși atât de multe păcate în cinci minute, dar îmi fac partea mea, atât este partea mea. Acest gest atât de mic, că mă ridic, mă duc acolo, îmi mărturisesc păcatele cu căință, având hotărârea, că voi îndrepta ceea ce este posibil, și cer harul lui Dumnezeu, pentru ca să nu mai păcătuiesc, reprezintă o mică parte. Pe de altă parte, Dumnezeu face partea Lui imens de mare: după aceasta, din scaunul de spovadă iese un om cu sufletul purificat. Ce mare har este acesta! Admirăm faptele lui Dumnezeu, dar trebuie să facem și noi partea noastră, pentru că Dumnezeu dorește reciprocitate. De aceea a creat omul. Cele trei zile sfinte ale Paștilor vorbesc despre moartea și învierea lui Cristos. Dacă trăim bine faptul că murim împreună cu El pentru egoismul nostru, pentru modul de a ne gândi doar la noi înșine și pentru păcatele care rezultă din acestea, atunci încet-încet, viața lui Cristos va deveni o realitate în noi, în viața noastră de zi cu zi, chiar în mijlocul pandemiei. Este de luat în considerare ceea ce scrie Franz Werfel în cartea sa despre profetul Ieremia: Regele se supără pe Ieremia și îl aruncă în cisterna de gunoi, apoi se căiește și îl scoate de acolo. Cei din jur îl întreabă pe Ieremia dacă nu a fost îngrozitor să suporte duhoarea din cisternă, la care el răspunde: <<Am fost mai întâi înconjurat de Domnul și de mireasma Lui și abia apoi a venit murdăria>>. Iubiți frați și surori, această apropiere a Celui Înviat este forța noastră. Să ducem apropierea Lui tuturor oamenilor! Cu aceste gânduri, le doresc tuturor dragilor mei frați și surori un Paști fericit și un timp pascal binecuvântat!“
