Cozi uriaşe la unitățile medicale din Timişoara, pentru efectuarea testului COVID-19

test covid 19

La Timişoara s-au format cozi uriaşe, miercuri, în fața unităților medicale, pentru efectuarea testului COVID-19. Nu teama generată de creșterea îmbolnăvirilor din ultimele zile – miercuri, în Timiș fiind anunţate 23 de noi cazuri – ci lipsa oricăror griji legate de epidemie, i-au făcut pe oameni să se îmbulzească la laboratoarele din oraș.

Pentru acești oameni, viață a revenit la normal – ba chiar unii regretă că s-au speriat în primăvară și nu au mai ieșit din casă – iar, vara, este cât se poate de firesc, spun ei, să petreacă la mare pe litoral, cel grecesc fiind în prim-planul opțiunilor pentru majoritatea.

Iar acum grecii le impun chestiuni birocratice…, cum e privit testul COVID-19.

„Am achitat în ianuarie un sejur de 1.350 de euro și acum mai plătesc 1.750 de lei pentru teste. Nu este normală atitudinea asta, sincer, nu îmi permit să pierd 1.350 de euro”, este doar una dintre păreri. Majoritatea sunt în aceeași direcție.

test covid timisoara

Potrivit Ministerului Afacerilor Externe, autoritățile elene au adoptat o serie de măsuri aplicabile începând cu data de 15 iulie, ora 00.01, cu câteva ore înainte de ceea ce se comunicase anterior, ceea ce a creat, miercuri, haos la granițele Greciei, pentru că mulți turiști nu aveau efectuate teste COVID-19.

Ce au hotărât autoritățile elene

„Potrivit informațiilor comunicate în mod public de către autoritățile elene, prin intermediul site-ului https://travel.gov.gr, începând cu ziua de miercuri, 15 iulie, ora 00.01, toți cetățenii străini care intră în Republica Elenă pe cale rutieră prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, în scop turistic, sunt obligați să prezinte un test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei.

Testele trebuie efectuate în laboratoare acreditate, iar certificatele trebuie să fie obligatoriu în limba engleză și să conțină numele și prenumele persoanei testate, precum și numărul/seria documentului de călătorie ce va fi prezentat în momentul controlului vamal (pașaport sau carte de identitate).
Măsura prezentării unui test molecular negativ pentru infecția cu COVID-19 prelevat cu maximum 72 de ore înainte de momentul intrării pe teritoriul Greciei se aplică în intervalul 15.07 (orele 00,01) – 29.07 (orele 00,01).

Reiterăm faptul că, potrivit declarațiilor oficiale ale autorităților elene, toate măsurile de prevenire a răspândirii noului coronavirus, pot fi modificate sau completate în orice moment, fără preaviz, în funcție condițiile epidemiologice.

Autoritățile elene subliniază că falsificarea acestor certificate este pedepsită conform legii elene.
Prezentarea acestui test nu exclude obligația de completare a formularului electronic PLF (Passenger Locator Form) cu 24 de ore anterior momentului intrării pe teritoriul Greciei și nici posibilitatea testării aleatorii la intarea pe teritoriul Republicii Elene.

Totodată, conform informațiilor comunicate public de autoritățile elene pe site-ul https://travel.gov.gr, platforma electronică care permite completarea formularului Passenger Locator Form nu a fost disponibilă până marți, 14 iulie, ora 00.01 pentru intrarea în Grecia pe cale rutieră.

Astfel, cetățenii români care au completat deja aceste formulare vor putea intra în Republica Elenă prin punctul de trecere a frontierei Kulata-Promachonas, iar cei care nu dețin formularul completat până la acest moment vor trebui să își reprogrameze călătoria începând cu miercuri, 15 iulie (ora 00:01).

Începând cu data de 9 iulie 2020 completarea obligatorie a formularului electronic (Passenger Locator Form) de către toate persoanele care intră pe teritoriul Republicii Elene (pe cale aeriană, rutieră sau maritimă) trebuie făcută la adresa https://travel.gov.gr ,cu cel puțin 24 de ore înainte de sosirea în Republica Elenă, iar codul de confirmare a înregistrării va trebui prezentat la frontieră, în format digital sau tipărit.

Nerespectarea obligației de a completa acest formular este sancționată cu o amendă de 500 de euro, potrivit legislației elene în vigoare. Autoritățile elene au luat decizia reducerii intervalului minim de realizare a acestei proceduri pentru a facilita călătoriile neprevăzute.

Măsura completării formularului PLF se aplică atât la punctele de frontieră terestre (inclusiv în PCTF Kulata-Promachonas), cât și în aeroporturi și în porturi, până la data de 31 august a.c.

Pentru asistență de specialitate cetățenii români pot solicita asistență ori semnala disfuncționalități la numărul de telefon de urgență al Secretariatului de stat pentru protecția cetățeanului (Call center travel.gov.gr) : +30 2155605151 (disponibil în intervalul orar 09,00-21,00).

Nu mai sunt obligatorii măsurile generale de prevenție (purtarea măștii, dezinfectarea mâinilor) și de distanțare socială. Pot fi, în continuare, efectuate teste aleatorii pentru depistarea infectării cu Covid-19. După efectuarea testării, persoanele în cauză își vor continua călătoria către destinația finală în așteptarea rezultatului, care este comunicat în termen de 24 de ore.

Autoritățile elene recomandă ca, până la comunicarea rezultatului, persoanele testate să păstreze distanțarea socială, să respecte recomandările adoptate la nivel local, să respecte instrucțiunile autorităților competente și să își monitorizeze starea de sănătate pentru identificarea unor eventuale simptome specifice infecției cu COVID-19.

Persoana testată este contactată telefonic doar în situația în care rezultatul testului este pozitiv, fiind apoi plasată în carantină cu suportarea cheltuielilor aferente de către statul elen. Refuzul efectuării testării se sancționează cu amendă în cuantum de 500 euro. De asemenea, în cazul în care o persoană este testată pozitiv și supusă unor măsuri specifice de izolare și nu respectă aceste dispoziții, este sancționată cu amendă de până la 5000 de euro.

Conform anunțului inițial al autorităților elene din 15 iulie 2020, accesul rutier pe teritoriul elen în scop de vizită/turistic se face în continuare doar prin punctul de trecere al frontierei Kulata (Bulgaria) – Promachonas (Republica Elenă), în timp ce pentru celelalte categorii de călătorii esențiale (serviciu, afaceri, studii, scopuri medicale, etc) traficul esential se poate desfășura prin orice PCTF (Nymfeia, Krystallopigi, Kakavia, Kipi, Evzoni).

Ieșirea de pe teritoriul Republicii Elene se mai poate efectua, în prezent, prin punctele de frontieră terestră, cu mențiunea că ultimele două puncte de frontieră pot fi închise în orice moment fără preaviz:Promachonas (Serres) – Kulata (Bulgaria), Nymfeia (Komotini) – Makaza (Bulgaria),
Evzoni (Kilkis) – Bogoroditsa (Macedonia de Nord).

La intrarea în Republica Elenă toți cetățenii străini sunt obligați să prezinte codul QR primit.

Zborurile internaționale sunt permise pe aeroporturile din Grecia.

CITEŞTE ŞI: Nebunie la granițele României: aproape 100.000 de oameni au trecut frontierele

Pot fi aplicabile restricții suplimentare privind călătoriile neesențiale dinspre statele terțe, precum și din Elveția, Norvegia, Liechtenstein și Islanda, în conformitate cu eventuale recomandări ale Uniunii Europene.

La îmbarcare pasagerii sunt obligați să prezinte, pe lângă documentele de călătorie și bilete și codul QR sau mesajul de confirmare primit, în caza contrar fiindu-le refuzată îmbarcarea la bordul aeronavei. Este obligatorie șederea pentru o noapte fiela un hotel desemnat, fie la un hotel/reședință la alegere. Dacă rezultatul testului este negativ, pasagerii se pot deplasa către destinația finală. Dacă testul este pozitiv, vizitatorul este plasat în carantină timp de 14 zile”, precizează MAE.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

6 thoughts on “Cozi uriaşe la unitățile medicale din Timişoara, pentru efectuarea testului COVID-19

  1. testati-va FRAIERILOR, ca sa aiba jigodiile de unde sa umfle cifrele de asimptomatici. pe bani si nervii vostri se umfla sutele de noi cazuri de covid

  2. Nu ai niciun drept să jignești, fiecare e liber să facă ceva. Dacă vreau să nu cheltui în țară, ci în Grecia, iar grecii se protejează cum pot, atunci îmi fac testul. Pe banii mei. Du-te la librărie, cumpără un cod al bunelor maniere și apoi du-te-n cocină și grohăie cât vrei.
    Semnat : Unul dintre fraierii care va sta la coadă.

  3. feicare e liber sa faca ce recomanda guvernul, tu esti ( liber )sa faci teste ,autoritatile sunt libere sa hotarasca daca esti asimptomatic. de unde crezi ca apar asimptomatici pe banda rulanta?

  4. Aici se vede paradoxul lumea pe care am stiut o pina in martie se prabuseste si unora le arde de concedii,alta griji nu mai au,terase mol concedii nu exista vaccin,nu exista un tratament sigur numarul de inbolnaviri creste iar o parte din populatie nu au alta grija traiesc in bula lor nu ii intereseaza nimic nici criza sanitara nici cea economica si parerea mea este ca multi dintre ei sint angajati la stat ca numai acestia nu au grija zilei de miine ca salariul merge din oficiu.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *