Cosmin Stan, reacţie după ce UTA Arad eliminat-o pe CSC Dumbrăviţa din Cupa României

Cosmin Stan, reacţie după ce UTA Arad eliminat-o pe CSC Dumbrăviţa din Cupa României

Cosmin Stan, reacţie după ce UTA Arad eliminat-o pe CSC Dumbrăviţa din Cupa României

Prim-divizionara UTA Arad s-a calificat în grupele Cupei României la fotbal, după ce a învins formaţia de ligă secundă CSC Dumbrăviţa cu scorul de 1-0 (0-0), joi seară, pe stadionul „Francisc Neuman”, în play-off-ul competiţiei. Unicul gol al partidei a fost reuşit de slovacul Andrej Fabry (min. 88).

UTA Arad: Kucher – Diogo (Dumitraşcu ’46), Benga (cpt.), Markov, Abeid – Carp (Fabry ’63), Holst – Stahl, Mihai (C. Mihai ’78), Stanciu (R. Pop ’46) – Vucenovic (Cooper ’63). Antrenor: Sorin Rădoi.

CSC Dumbrăviţa: Toroc (Trifon ’56) – Băluţoiu (Martinov ’90), Moţiu, Ţieranu, Lalic, Gladun – Plokhotnyuk (Mercioiu ’90), Cibi, Ristin (Sofran ’90), Nortey (Olaru ’63) – Tismonar (cpt.). Antrenor: Cosmin Stan.

„După acest meci sunt total mulţumit, nu doar mulţumit, pentru că am avut în teren jucători care au fost la primul meci la nivel de seniori. L-am avut pe Băluţoiu, care a jucat 90 de minute, Ristin la fel şi cred că asta spune totul. UTA a jucat cu ce a avut mai bun, cu jucătorii folosiţi şi cu FCSB, unii dintre ei titulari, alţii intraţi de pe margine. Deci, nu am cum să nu fiu mulţumit de modul în care au evoluat băieţii.

L-am folosit pe Tismonar atacant, un post pe care el a mai jucat în Liga a III-a, şi sunt foarte mulţumit de modul în care şi-a coordonat echipa, exact ca un adevărat căpitan. Dar nu aş vrea să vorbesc despre un jucător anume, nu ar fi corect, pentru că toţi s-au dăruit şi au făcut exact ceea ce trebuia. Cu excepţia fazei golului… Chiar reuşisem să-i transmit lui Ristin să rămână lângă Fabry, să-i blocheze piciorul stâng, însă din păcate lipsa lui de experienţă şi-a spus cuvântul”, a declarat Cosmin Stan.

FC Voluntari, Dinamo Bucureşti, Oţelul Galaţi, Chindia Târgovişte şi Gloria Buzău s-au calificat marţi, miercuri li s-au alăturat FC Bihor, FC Botoşani, CSA Steaua Bucureşti, CS Tunari, CSM Alexandria, Corvinul Hunedoara şi Progresul Pecica, iar joi au completat lista SCM Zalău, „U” Cluj, AFC Hermannstadt şi UTA Arad. Petrolul Ploieşti, FCU Craiova, Sepsi OSK Sfântu Gheorghe, Rapid Bucureşti, Universitatea Craiova, CFR Cluj, FCSB şi Farul Constanţa s-au calificat direct în faza grupelor.

Formatul Cupei României, inaugurat la ediţia precedentă, prevede ca în faza play-off-ului să participe 32 de echipe, dintre care 24 calificate din turul anterior şi opt din SuperLigă. Cele opt formaţii din primul eşalon sunt cele patru clasate pe locurile 3-6 la finalul play-out-ului ediţiei anterioare de campionat, alături de cele două câştigătoare ale barajului de menţinere-promovare în eşalonul de elită şi cele două nou-promovate direct în actuala ediţie de campionat.

Faza grupelor programează trei etape, pe 27 septembrie, 1 noiembrie şi 6 decembrie, sferturile de finală vor avea loc pe 3 aprilie, semifinalele pe 24 aprilie, iar finala Cupei României se va juca în data de 15 mai.

Rezultatele consemnate sunt următoarele: FC Bacău – Oţelul Galaţi 1-3, CSC Şelimbăr – FC Voluntari 1-2, Phoenix Buziaş – Chindia Târgovişte 0-3, CSM Deva – Gloria Buzău 0-2, Metaloglobus Bucureşti – Dinamo Bucureşti 1-2, FC Bihor Oradea – FC Argeş 1-0, CS Mioveni – FC Botoşani 0-2, Progresul Pecica – Viitorul Şimian 4-1, CSM Alexandria – Concordia Chiajna 1-0, Unirea Dej – CSA Steaua Bucureşti 0-1, Viitorul Ianca – CS Tunari 0-5, Corvinul Hunedoara – AFK Csikszereda Miercurea Ciuc 4-2, Ceahlăul Piatra Neamţ – Universitatea Cluj 2-4, SCM Zalău – Politehnica Iaşi 3-0, Unirea Slobozia – AFC Hermannstadt 2-5, CSC Dumbrăviţa – UTA Arad 0-1.

CITEŞTE ŞI: Liga a IV-a Timiş la fotbal. Rezultatele etapei a 4-a şi programul etapei viitoare


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *