Copil de 9 ani, dispărut de la o stână, căutat toată noaptea de polițiștii din Caraș-Severin.
Peste 80 de angajați ai MAI, polițiști, jandarmi și pompieri, au căutat în cursul nopții de marți spre miercuri un copil de 9 ani, dat dispărut de la o stână de lângă Oravița.
Potrivit IPJ Caraș-Severin, la activitățile de căutare au participat peste 80 de angajați MAI, dintre care 65 de polițiști, împreună cu polițiști de frontieră, jandarmi și pompieri militari, urmând ca în cursul zilei de miercuri să fie suplimentat necesarul de forțe.
CITEȘTE ȘI: Scene de groază în Piața 700: O elevă de 17 ani înarmată cu un cuţit a înjunghiat în piept un băiat, apoi a fugit
De asemenea, au fost folosite aparate de vedere pe timp de noapte din dotarea Poliției de Frontieră.
Polițiștii au fost sesizați marți seara de mama minorului despre faptul că acesta, Aciobăniței Pătru Mario, a plecat marți dimineața de la o stână situată între Oravița și Brădișoru de Jos și nu a mai revenit.
Copilul, găsit la Oravița
Băiatul a fost găsit miercuri dimineața pe raza orașului Oravița. La prima vedere, acesta nu ar fi suferit vătămări corporale, dar va fi examinat din punct de vedere medical.
„În cauză urmează a fi informați reprezentanții Direcției de Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin, pentru dispunerea de măsuri conform competențelor”, a transmis IPJ Caraș-Severin.
Polițiștii continuă verificările în acest caz pentru stabilirea cauzelor care au condus la plecarea minorului, precum și a împrejurărilor în care s-a aflat pe tot parcursul perioadei în care a fost plecat.
(sursa: Mediafax)