Copii sedaţi fără avizul psihiatrului. Protecţie socială sau umilinţă într-un centru de plasament din Banat?

centrul nera oravita

Controalele efectuate în centrele de plasament din subordinea Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Caraș-Severin scot la iveală condiții greu de imaginat pentru beneficiarii acestor servicii, aproape inumane!

Corpul de control al ministrului Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice a verificat de curând serviciile oferite de DGASPC Caraș-Severin. Asta după ce instituția condusă de Ana Vasile a fost găsită cu mari nereguli și de către inspectorii AJPIS! De data aceasta, verificările au avut loc la Oravița, la Centrul „Nera”, condus de sociologul Radu Baciu. Centrul este format din două căsuțe de tip familial pentru copii cu dizabilități, două locuințe protejate pentru tineri și adulți cu dizabilități și un centru de recuperare și reabilitare pentru copii cu dizabilități. La momentul acțiunii de control, în luna iunie a acestui an, în evidențele centrului se aflau 53 de beneficiari de servicii, adulți și copii.

Ciprian Buhuși, șeful Corpului de Control al ministerului, nu a fost deloc încântat de ceea ce a găsit la Centrul „Nera”. Din cei 21 de copii, doar trei sunt cuprinși într-o formă de educație în sistemul național de învățământ. În cele două case de tip familial, în multe dintre încăperi, a fost descoperit mobilier deteriorat. Paturile erau improvizate, ușile dulapurilor nu se închideau, iar pereții erau murdari. Asta, deși, conform susținerilor șefului de centru, casele fuseseră igienizate în luna martie. Spațiile igienico-sanitare, a constatat șeful Corpului de Control, nu sunt funcționale în totalitate: „Există situații în care pentru asigurarea intimității beneficiarilor în locul ușilor de la wc-uri sunt utilizate perdele pentru baie. Din toalete lipseau în mare măsură produsele igienico-sanitare”.

Probleme sunt și cu alimentația. Deși pare să fie diversificată, lipsesc legumele proaspete de sezon, iar într-unul dintre frigidere a fost găsită smântână cu termenul de garanție expirat. Dar cel mai grav este că beneficiarilor li se administrează medicamente fără ca acestea să fie prescrise de un medic specialist. În nota de control se vorbește despre Haloperidol, administrat în centru chiar dacă pentru afecțiunile cronice nu era prescris un astfel de medicament. Potrivit aceluiași document, în „farmacia” centrului au fost identificate mai multe medicamente expirate sau care expirau în luna controlului. O altă deficiență majoră a fost constatată în cazul decesului unui copil în vârstă de 12 ani. „În acest caz nu au fost sesizate organele judiciare pentru a aprecia dacă se impune autopsia medico-legală, așa cum se procedează în majoritatea cazurilor deceselor unor beneficiari ai sistemului de protecție socială”, a mai arătat șeful Corpului de Control.

Referitor la centrul de recuperare s-a constatat că acest serviciu nu deține licență de funcționare și că nu toate dotările acestuia sunt funcționale. Mai mult, în ciuda faptului că au fost achiziționate două căzi pentru hidromasaj, acestea nu sunt funcționale din cauza presiunii scăzute a apei din rețea. Cu ocazia aceluiași control s-a descoperit că în cabinetul de kinetoterapie erau depozitate mai multe articole vestimentare și obiecte de inventar, spațiul nefiind folosit conform destinației. În urma acțiunii de control au fost luate mai multe măsuri de îndată și s-au făcut unele recomandări.

Contenționarea fizică a beneficiarilor se face fără să existe aviz în acest sens de la medicul psihiatru sau neuropsihiatru pediatric. (…) Domnul doctor Gheorghe Ardelean a administrat Haloperidol unui beneficiar fără ca în prealabil acest medicament să fi fost prescris de către un medic psihiatru – Ciprian Buhuși, șef Serviciu – Serviciul Corp Control.

expressdebanat.ro


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Copii sedaţi fără avizul psihiatrului. Protecţie socială sau umilinţă într-un centru de plasament din Banat?

  1. Daca tot ati preluat articolul de pe ziarul „ expres de banat” si ati publicat o informatie fara a cere punctul de vedere si al celor pe care ii incriminati atat de vehement, ma intreb eu cititorul, de ce nu ati preluat si comentarile articolului. Ar fi mai corect pentru opinia publica sa prezentati si parerea celor linsati mediatic cu atata sarg zilele acestea.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *