Legea vaccinării se va da prin asumare. Ministerul Sănătății o va promulga până la sfârșitul anului”, consideră președintele Societății Române de Epidemiologie

vaccin 2

”Legea vaccinării se va da prin asumare. Ministerul Sănătății o va promulga până la sfârșitul anului”, consideră președintele Societății Române de Epidemiologie, medicul timișorean Emilian Damian Popovici.

Proiectul Legii vaccinării se află în prezent în circuitul de avizare și aduce ca noutate obligativitatea informării părinților, iar nerespectarea acesteia va fi sancționată pecuniar.

Părinţii care nu vor să-şi vaccineze copiii vor trebui să semneze un formular de refuz, însă doar după ce vor fi consiliați de specialiştii în domeniu, adică o comisie județeană de vaccinare, la care vor ajunge prin medicul de familie.

Dacă părintele nu se prezintă la consiliere şi nu îşi asumă în scris refuzul imunizării copiilor, poate primi o amendă cuprinsă între 1.000 şi 2.500 de lei, iar dacă pleacă din ţară şi nu lasă o persoană responsabilă cu vaccinarea celui mic, riscă o penalitate între 2.500 şi 5.000 de lei. Formularul de refuz, care va fi întocmit după realizarea consilierii, trebuie anexat dosarului de înscriere în învăţământ.

În cazul apariției unor epidemii, activitatea școlară a copiilor neveccinați va fi suspendată de autoritățile sanitare pentru a le asigura protecția. Cele mai drastice amenzi, de până la 10.000 de lei, sunt prevăzute pentru instituţiile sau cadrele medicale care acţionează contrar legii, unul dintre cazuri fiind acela al informării eronate sau tendenţioase asupra vaccinării. Imunizarea artificială a copiilor nu se va face în situațiile în care există contraindicaţii de ordin medical.

Efectele secundare cad în cârca ministerului

Pe lângă tranșarea responsabilităților, Legea vaccinării oferă baza legală pentru asigurarea stocurilor de vaccinuri și stabileşte responsabilul pentru eventualele efecte secundare, pentru prima dată Ministerul Sănătăţii urmând să și le asume.

Vaccinarea obligatorie a copiilor a stârnit reacţii pro şi contra. Unele organizaţii şi persoane susţin că vaccinarea nu trebuie să fie obligatorie, în condiţiile în care riscurile bolilor sunt mici, iar cele ale vaccinării, sunt mari.

De cealaltă parte, Ministerul Sănătăţii şi oficiali din domeniul sanitar au atenţionat că înmulţirea cazurilor de îmbolnăvire la copii a crescut foarte mult din cauza campaniilor împotriva vaccinării. Ministerul Sănătăţii a lansat, în noiembrie, o campanie de promovare a imunizării copiilor prin vaccinare împotriva bolilor care pot provoca moartea.

Colegiul Medicilor din România a condamnat orice atitudine ostilă vaccinării, precizând că numai prin imunizare pot fi prevenite afecţiuni infecţioase grave, iar vaccinarea constantă poate duce la eradicarea unor boli. Asociaţia Pro Imunizare a atenţionat că, în lipsa vaccinării, România se poate aştepta la reapariţia unor suferinţe care pun în primejdie viaţa sau pot lăsa sechele grave, cum ar fi poliomielita, difteria, tetanosul, boli care pot fi prevenite prin imunizare.

Lecția lui Moromete

Ce ne învață Victor Rebengiuc – rămas memorabil prin rolul lui Ilie Moromete – în spotul publicitar comandat de Ministerul Sănătății: că vaccinul salvează vieți. Anual este vorba de peste trei milioane de suflete în întreaga lume, conform estimărilor Organizației Mondiale a Sănătății. Vaccinarea și termenul de vaccin au fost introduse de Edward Jenner, un medic englez care, în 1796, a realizat prima imunziare împotriva variolei, boală eradicată în 1977, motiv pentru care populația actuală nu mai are nevoie de imunizare pentru această maladie.

Potrivit specialiștilor, când acoperirea vaccinală este ridicată, numărul persoanelor care contractează boala se reduce considerabil. În lipsa vaccinarii sau atunci când acoperirea vaccinală scade sub 90 la sută, este foarte probabilă reapariția bolilor. Datele din teren sunt îngrijorătoare.

”Pentru copiii care în luna iulie 2016 au împlinit un an, acoperirea vaccinală este de 94,08 la sută în mediul urban și de 91,47 la sută în rural în ceea ce privește vaccinul BCG (contra TBC), care se face în maternitate. Pentru hepatita B, acoperirea vaccinală este de 80,37 la sută în rural și 77,84 la sută în rural”, a precizat Dana Șpac, purtător de cuvânt al Direcției de Sănătate Publică (DSP) Timiș.

Potrivit acesteia, cifrele scad în ceea ce privește celelalte două vaccinuri pe care un sugar trebuie să le facă la medicul de familie: pentru hexavalent (contra difteriei, tetanosului, tusei convulsive, hepatitei B, poliomielitei și infecției cu Haemophilus influenzae de tip b) este în jur de 66-67 la sută, iar pentru ROR (rujeolă-oreion-rubeolă), de 68 la sută. ”În farmacia DSP se află în stoc vaccinurile BCG, ROR și hexavalent. Pentru cel contra hepatitei B, există încă dozele necesare în maternități, urmând ca în perioada următoare să primim noi tranșe”, a adăugat Dana Șpac.

Din prima zi de viață și până la vârsta de 14 ani, un copil ar trebui să facă nouă vaccinuri care să-l apere de 11 boli.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *