Contoarele pentru energie termică devin obligatorii

Colterm reia, miercuri, furnizarea încălzirii

Contoarele pentru energie termică devin obligatorii

Contoarele pentru energie termică devin obligatorii. Klaus Iohannis a promulgat luni legea privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 130/2022 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 121/2014 privind eficienţa energetică. Actul normativ prevede introducerea contoarelor pentru căldură în toate apartamentele racordate la sistemul centralizat de termoficare, scrie mediaflux.ro

Este introdusă posibilitatea de a le oferi consumatorilor oportunitatea de a beneficia de instalarea unui contor inteligent, la cerere şi în condiţii echitabile şi rezonabile, care să le ofere toate informaţiile relevante, clienţii vor avea acces la date obiective şi transparente privind consumul propriu şi la preţurile asociate şi la costurile serviciilor asociate consumului lor.

CITEȘTE ȘI: Cel mai apreciat restaurant din lume se închide pentru clienți. Va fi tranformat într-un “laborator gigant”

De asemenea, este instituită obligativitatea montării de contoare individuale pentru a măsura consumul de încălzire, de răcire sau de apă caldă menajeră pentru fiecare unitate a clădirii, în cazul imobilelor de tip condominiu şi în clădirile mixte dotate cu o sursă centrală de încălzire sau de răcire sau alimentate de sisteme de încălzire sau de răcire centralizată.

Termenul limită pentru instalare, până la 31 decembrie 2023

În imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică în sistem de distribuţie orizontală este obligatorie montarea sistemelor de măsurare până la 31 decembrie 2023 pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire şi apă caldă la nivelul fiecărui apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit.

Legea mai stipulează că pentru condominiile cu distribuţie verticală a agentului termic în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punct de vedere al costurilor este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, respectiv a repartitoarelor de costuri, pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spaţiu cu altă destinaţie decât cea de locuit, în condiţiile în care există realizat la nivel de condominiu un sistem de echilibrare hidraulică a instalaţiei de încălzire.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *