Construcțiile hidrotehnice din Timiș afectate de viituri, reabilitate în regim de urgență

Administraţia Bazinală de Apă Banat (ABAB) a început lucrările de refacere a construcțiilor hidrotehnice afectate de viiturile care au avut loc în această vară, în județul Timiș, în zona localităților: Poieni, Cutina, Mănăștiur, Margina, Răchita.

Viiturile produse în perioada iunie-iulie 2018 au prejudiciat unele lucrări hidrotehnice de pe cursurile de apă: Bega, Sașa, Bunea, Topla, Șerbeni.

ABAB a efectuat în ultimele luni lucrări de exploatare și întreținere, cu angajații proprii, de tipul decolmatărilor și reprofilărilor de albii colmatate apărute în urma viiturilor, însă au rămas unele tronsoane care necesită refaceri mai ample care implică costuri mult mai mari.

În acest sens, conducerea ABAB a făcut demersuri către Administrația Națională “Apele Române” pentru suplimentare de fonduri, pentru aceste investiții de infrastructură hidrotehnică al căror scop este apărarea împotriva inundațiilor și asigurarea localităților menționate.

Cu scopul protejării locuinţelor şi obiectivelor social-economice, au fost aprobate, pentru realizare în regim de urgență, cu finanțare proprie, trei obiective de investiții:

„Închidere linie de apărare cu gabioane, mal stâng râu Sașa-Poieni, județ Timiș”,
“Reprofilare râu Bega și pe afluenții Bunea, Topla și Șerbeni, județ Timiș”,
“Consolidare mal drept râu Bega în zona localităților Cutina și Mănăștiur, județ Timiș”.

Valoarea totală estimată pentru anul 2018 este de 1.150.000 lei. Lucrările care se execută sunt consolidări de maluri cu gabioane (500 m) și reprofilări de albii (13,89 km).

“Aceste lucrări vin să reamenajeze albiile cursurilor de apă afectate de viiturile rapide care au fost în această vară și să garanteze siguranța locuitorilor din aceste zone. Lucrările vor începe în această lună. În perioada următoare ABA Banat va preda amplasamentele constructorilor pentru începerea lucrărilor”, precizează Titu Bojin, directorul ABAB.

Conform planului de investiții, lucrările vor fi finalizate până la sfârșitul acestui an.


DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns