Consiliul Județean Timiș pregătește demolarea Stadionului „Dan Păltinișanu”

Ultimul meci pe stadionul "Dan Păltinișanu"

Consiliul Județean pregătește din timp documentația necesară demolării Stadionului „Dan Păltinișanu”. Pentru asta, a scos la licitație serviciile aferente. Anunțul a fost publicat pe SEAP, termenul limită pentru depunerea ofertelor fiind 6 iulie.

Contractul va avea o clauză suspensivă. Astfel, ordinul de începere pentru întocmirea documentației de dezafectare a stadionului va fi emis doar după promovarea și aprobarea a două hotărâri de guvern.

Una, pentru aprobarea principalilor indicatori tehnico – economici (faza studiu de fezabilitate), implicit, a surselor de finanțare, respectiv o hotărâre de guvern de aprobare a demolării vechiului stadion „Dan Păltinişanu” și construirea unuia nou pe același amplasament.

Serviciile de proiectare vor trebui finalizate în cel mult 95 de zile de la ordinul de începere. Licitația cuprinde și asistența tehnică. Aceasta va fi asigurată pe toată perioada de execuție a lucrărilor de demolare, fără a fi percepute costuri suplimentare. Criteriul de atribuire este prețul cel mai scăzut. Suma estimată pentru documentație și asistență tehnică se ridică la 543.000 lei, cu TVA inclusă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *