Consiliul Județean Timiș are vicepreședinți. Cosmin Tabără se pregătește să devină viceprimar

Consiliul Județean Timiș are vicepreședinți. Cosmin Tabără se pregătește să devină viceprimar

În cadrul ședinței de marţi, consilierii județeni din Timiș le-au acordat votul de încredere pentru ocuparea celor două funcții de vicepreședinte lui Alexandru Proteasa (PNL – foto stânga) și Cristian Alin Moș (USR PLUS – foto dreapta). Cei doi vor face echipă cu președintele Alin Nica pentru dezvoltarea Timișului.

Colaborarea dintre PNL și USR PLUS va fi, cât de curând, pecetluită și la Timișoara.

„Avem majoritatea politică pe care ne-am dorit-o la Timișoara și Timiș! Un pas înainte serios a fost făcut azi: colegul meu Cristian Moș a fost ales vicepreședinte al Consiliului Județean cu voturile USR-PLUS și PNL. Săptămâna viitoare voi convoca o ședință de Consiliu Local pentru alegerea celui de-al doilea viceprimar al Timișoarei, Cosmin Tabără, din partea PNL. Îi pregătim deja biroul în Primărie. Acum, cu o formulă completă de executiv și cu o majoritate puternică în Consiliul Local putem să facem mai mult.

Mă bucur că vom colabora cu PNL în următorii patru ani și la Timișoara și Timiș, iar alegerea lui Cristian Moș este semnalul că vom face echipă între Primărie și Consiliul Județean. Cooperarea și coordonarea pe proiectele strategice au lipsit în ultimii ani.

Cristi Moș este cel care a construit USR Timiș, filială cu filială, în mod voluntar, pentru că a avut credința că, chiar dacă suntem un partid nou, vom ajunge să facem administrație în Timișoara și în Timiș. Acest obiectiv a fost atins și acum trebuie să dovedim că suntem cei care avem voința să schimbăm modul în care se fac politica și administrația. Cristi are o energie extraordinară, va fi un om care merge pe teren și va mișca lucrurile în Consiliul Județean.

Ziua asta a început bine și am convingerea că se va termina și mai bine. Nu vreau să fiu misterios, dar în curând vom avea și city manager”, a anunțat, marţi, Dominic Fritz, primarul Timișoarei.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *