Consiliul Județean Timiș a reabilitat drumul de legătură dintre Tomnatic și DN6

tomn

Drumul județean 692B, cuprins între intersecția cu DN6 și limita sud-estică a intravilanului localității Tomnatic, spre localitatea Nerău, comuna Teremia Mare, a fost reabilitat. Investiția aparține Consiliului Județean Timiș și a presupus ranforsarea a 4,2 kilometri, inaugurarea fiind făcută astăzi în prezența președintelui CJT, Alin Nica.

CITEȘTE ȘI: Unde a fost dus avionul prezidențial al lui Nicolae Ceaușescu, după ce a fost cumpărat de un american la licitație

Printre principalele avantaje vizate de investiție se numără îmbunătățirea circulației rutiere, atragerea de noi investitori, stimularea activității economice, stoparea migrării populației active, cât și reducerea poluării.

„Investiția este importantă și în contextul centrului de legume și fructe pe care Consiliul Județean îl construiește în Tomnatic. Mașinile de mare tonaj care vor transporta marfa nu vor avea dificultăți privind legătura cu DN6, mai ales că acolo am realizat și un sens giratoriu foarte important pentru siguranța rutieră. Vom continua să ne axăm pe astfel de lucrări, interconectate, pentru a maximiza impactul pozitiv al diferitelor obiective de investiții ale Consiliului”, a spus președintele CJT, Alin Nica.

Dintre lucrările realizate în cadrul acestui proiect menționăm aducerea platformei drumului la parametrii tehnici corespunzători clasei tehnice, de opt metri liniari (cu tot cu acostamente și benzi de încadrare), modernizarea platformelor de parcare existente, decolmatarea șanțurilor de pământ și a podețelor de acces la proprietățile existente, amenajarea drumurilor laterale, amenajarea a doua stații de autobuz în intravilanul localității Tomnatic, cât și realizarea unei structuri rutiere noi pe ultimii 500 de metri ai drumului județean. De asemenea, a fost reamenajată trecerea la nivel cu calea ferată, prin montarea de dale elastice și indicatoare rutiere, iar la intersecția cu DN6 a fost construit un sens giratoriu.

Valoarea totală a investiției se ridică la peste 7,8 milioane lei, lucrările fiind realizate de asocierea PORR Construct și proiectantul Eurocerad International.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *