
Conducătorul unui moped, urmărit de polițiști după un accident în Timișoara
Sâmbătă, în jurul orei 19:15, la intersecția străzilor Chișoda cu Victor Hugo a avut loc un accident rutier între un autoturism și un moped, soldat cu pagube materiale.
În urma impactului, conducătorul mopedului a părăsit locul accidentului, moment în care, prin preajmă a trecut un echipaj de poliție din cadrul Secției 3 Urbane Timișoara, care a pornit de îndată în urmărirea acestuia, reușindu-se imobilizarea pe strada Arhitect Victor Vlad.
În urma verificărilor efectuate s-a constatat că este vorba de un bărbat, în vârstă de 50 de ani, care nu deține permis de conducere, a transmis IPJ Timiș.
Polițiștii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui autovehicul fără a deține permis de conducere.


