Condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru o șpagă de 100 de lei

o suta de lei

Încă un bărbat din județul Alba care a pus 100 de lei în dosarul pentru pensionare și l-a înmânat funcționarilor Casei de Pensii Alba a fost condamnat pentru dare de mită.

Procedeul prin care darea de mită a fost probată de către ofițerii Serviciului Județean Anticorupție Alba este identic cu cel prezentat de alba24.ro, la sfârșitul anului 2019.

La fel ca și în primul caz judecat și soluționat, bărbatul a fost filat audio video și prins în flagrant în timp ce primea banii înapoi.

Mai exact, potrivit motivării instanței care a judecat cazul de mită bărbatul în vârstă de 60 de ani, din Câmpeni, la sfaturile unui prieten a pus între documentele necesare dosarului de pensii o bancnotă de 100 de lei. Potrivit anchetatorilor prietenul l-ar fi sfătuit pe bărbat că în acest fel dosarul va fi soluționat mai repede.

În data de 13 iunie 2019, bărbatul a mers la Casa de Pensii Alba și a lăsat dosarul în care se afla și bancnota de 100 de lei.

O angajată a instituției a luat dosarul și când l-a deschis a observat banii. Apoi aceasta i-a spus unei alte colege, ”și împreună cu aceasta au mers în biroul sefului de servicii stabiliri  unde se mai afla director adjunct și șeful de serviciu plăți  cărora le-a relatat situația. După ce martora a adus situația și la cunoștința directorului împreună cu acesta a luat decizia de a anunța organele de poliție”, se arată în motivarea instanței.

Cum a fost probată mita dată de bărbat

La cererea bărbatului s-a prezentat, în data de 16 iulie 2019, la Casa de Pensii Alba, iar din discuția avută cu angajata instituției (discuția înregistrată în mediul ambiental), rezultă că inculpatul a pus suma de 100 de lei în dosarul de pensie, fiind învățat de un prieten . Angajata i-a restituit suma de bani, pe care bărbatul a luat-o și a ieșit din biroul funcționarului.

La ieșirea din birou, acesta a fost oprit de către organele de poliție. Pe tot parcursul procesului de restituire a sumei de 100 de lei, bărbatul a fost supravegheat audio video de autorități.

Ce decizie au luat magistrații Tribunalului Alba 

Judecătorii Tribunalului Alba, pentru o mită de 100 de lei, l-au condamnat pe bărbat la 2 ani de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității. De asemenea au confiscat bancnota de 100 de lei și l-au obligat să plătească 1000 de lei cu titlul cheltuieli de judecată.

Decizia judecătorilor din 26 ianuarie 2021 a fost atacată de bărbat, iar dosarul s-a mutat pe rolul instanței superioare, la Curtea de Apel Alba Iulia, unde magistrații vor da o decizie definitivă.

 

alba24


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Condamnat la doi ani de închisoare cu suspendare, pentru o șpagă de 100 de lei

  1.  Nene,daca puneai o bancnota de 100 euro ,azi nu dadeai cu subsemnatu’.,functionarele erau multumite,si nu erau atat de intransigente,garantat100%

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *