
Concursul de rezidenţiat în domeniile medicină, medicină dentară şi farmacie va fi organizat duminică, 18 noiembrie. Acesta se va desfăşura în şase centre universitare: Timişoara, Bucureşti, Cluj-Napoca, Craiova, Iaşi și în Târgu Mureş.
De asemenea, în a doua decadă a lunii octombrie, Ministerul Sănătăţii va publica pe site-ul oficial www.rezidenţiat.ro toate amănutele privind metodologia şi condiţiile de participare.
Cifra de şcolarizare prin rezidenţiat pentru anul universitar 2018-2019 a fost stabilită la 5.415.
În cazul în care la finalul repartiţiei candidaţilor promovaţi la concursul de rezidenţiat rămân locuri/posturi de rezident neocupate, Ministerul Sănătăţii poate organiza redistribuirea, la cerere, a candidaţilor care la concursul de rezidenţiat din sesiunea precedentă au fost declaraţi respinşi, deşi au obţinut punctajul minim de promovare stabilit de metodologia de concurs, aprobată prin ordinul comun al ministrului sănătăţii şi al ministrului educaţiei naţionale, dar s-au clasat în afara numărului de locuri/posturi publicat la concurs.