Concurs cu un singur candidat și coincidențe tulburătoare la Colterm

colterm 3

Compania care furnizează căldură și apă caldă timișorenilor, Colterm SA, societate subordonată Consiliului Local Timișoara, face echilibristică.

Surse din interiorul companiei ne-au relatat că, în după-amiaza zilei de marți, în centralele termice Dunărea, Dragalina, UMT, Buziașului, Freidorf și Polonă, li s-a transmis oamenilor că E.On Gaz este la un pas să întrerupă furnizarea de gaz către Colterm, din cauza datoriilor neplătite, iar Timișoara ar putea rămâne fără apă caldă.

Am pus mâna pe telefon și am contactat-o pe purtătoarea de cuvânt a Colterm SA, care ne-a declarat că nu a fost informată cu privire la acest aspect și că, din punctul de vedere al dumneaei, lucrurile sunt în regulă, iar E.On alimentează în continuare compania de termoficare.

Am solicitat un punct de vedere și de la E.On Gaz, iar o reprezentantă a companiei ne-a declarat că nu poate nici confirma, nici infirma că există probleme financiare în relația dintre cele două societăți de natură să ducă la întreruperea alimentării cu gaz a Colterm-ului.

Este posibil ca lucrurile să se fi rezolvat deocamdată, pentru că nici ziua de ieri n-a adus nimic nou, cert este însă că fum fără foc nu iese…

Oamenii încep să vorbească

Această situație perfect verosimilă, dacă ținem cont de întâmplările de dată recentă cu același subiect, dar rămasă cumva în stand-by ne-a confirmat însă că starea de lucruri de la Colterm SA nu este nici pe departe una liniștită, așa cum reiese și dintr-un mail primit cu ceva vreme în urmă pe adresa redacției, mail care cuprindea o serie de informații din interiorul companiei de termoficare.

Unul dintre subiecte îl viza pe directorul Servicii Logistic, Adrian Faur, instalat în funcție în urma unui concurs desfășurat în toamna anului trecut, dar nu numai pe el. Și acum vă prezentăm pasaje din mail:

„Vă atragem atenția asupra unei situații care se petrece și care devine tot mai gravă într-una din instituțiile care țin de Primăria Timișoara. E vorba de Colterm, cea care ar trebui să dea căldură și apă caldă oamenilor.

Se pare că numai de asta nu se mai ocupă. Vă arătăm câteva din preocupările directorilor, care ar trebui să fie motive de îngrijorare pentru cei care i-au pus în funcții. Acești șefi se ocupă doar de interesele lor personale și nu le pasă că societatea se duce în cap.

Ascultă doar ce li se spune de la partid, fără să îi intereseze dacă este legal sau nu. Vă atașăm contractul încheiat între primărie și Colterm, prin care angajații Colterm trebuie să se ocupe de întreținerea și reparațiile școlilor și grădinițelor care aparțin de primărie.

Oamenii nu sunt calificați să facă astfel de lucrări, ei se ocupă de rețele și de tot ce înseamnă să producă energie termică, nu să pună gresie și faianță.

După cum vedeți, atât caietul de sarcini, dar și contractul sunt semnate de un tânăr penelist, care s-a remarcat în lipirea afișelor electorale în campanii: Adrian Faur. Când a fost întocmit caietul de sarcini, Adrian Faur era șeful biroului tehnic din primărie și membru în consiliul de administrație de la Colterm. Consilierii locali au aprobat în masă ca angajații Colterm să se ocupe de școli și grădinițe.

Nu au trecut două luni și același penelist lipitor de afișe Adrian Faur ajunge director tocmai la Colterm și – ghiciți – coordonează exact acest contract.

Nimeni nu se întreabă cât este de legală această numire, cu un concurs luat așa cum se iau toate în instituțiile publice. Unde este ANI să verifice cât este de compatibil ca un membru în consiliul de administrație al unei societăți care are ca patron consiliul local să facă un caiet de sarcini pentru un contract de care apoi să se ocupe tot el, ca director la societatea respectivă, pe un salariu cu multe zerouri?

Moral nu este. N-ar strica să se verifice și cine a rămas în calitate de șef de birou în locul lui Adrian Faur la Primăria Timișoara. Vă spunem noi, Anca Lăudatu.

Și ea, fostă angajată Colterm și actuală parteneră de viață a lui Faur. Lucrurile au rămas în familie. Mai nou, frățiorul doamnei Lăudatu și-a găsit un loc călduț la Colterm.

Coincidență, nu? Recent, Răvășilă (Florin – n.r.), unul din consilierii primarului, a devenit funcționar public la Serviciul Școli-Spitale.

Și asta e tot o coincidență? O întâmplare fericită este și că Răvășilă este membru în consiliul de administrație la Colterm, firma care se ocupă de repararea școlilor și grădinițelor. Domnule primar, pe toți ne credeți proști?

O să săriți și o să spuneți că nu e nimic ilegal, dar cât sunt de morale aceste coincidențe? Și timișorenii speră la căldură și apă caldă pentru sumele mari pe care le plătesc, dar nu primesc decât bătaie de joc (…).

De când există această societate niciodată nu a avut o conducere politizată, cu carnet de partid. Nu se pricep la ce înseamnă termoficarea și au senzația că este la fel de ușor ca și când schimbi hârtia la casele de marcat.

Oare nu se gândește nimeni că este nevoie să te pricepi, să ai experiență în domeniul termoficării ca să poți să conduci o astfel de societate?

Ce experiență au acești membri de partid? În afara celei de a lipi afișe electorale. Angajații sunt de-a dreptul disperați. Dacă îndrăznesc să deschidă gura și deranjează marii oameni politici de la conducere, sunt mutați de la un departament la altul, doar ca să li se facă viața grea (…)

Firma este plină de datorii, cărbune nu este, în orice moment se poate tăia gazul (cum spuneam, situația prezentată la începutul articolului este absolut verosimilă – n.r.), dar conducerea penelistă aruncă banii pe traininguri și workshopuri formative, pentru gestionarea resurselor umane. Un fleac de 20.000 euro, gaură în bugetul Colterm”.

La Paștele Cailor

Bun, un asemenea mail poate conține și minciuni sau măcar jumătăți de adevăr, așa că am început să verificăm informațiile primite.

Ca atare, în 3 aprilie, am solicitat conducerii Colterm SA să ni se comunice următoarele: numele candidaților care au participat la concursul organizat pentru postul de director la Servicii Logistic în lunile august-septembrie 2017; câte o copie a fiecăreia dintre cele două pagini ale ziarului economic și/sau financiar cu largă răspândire în care a fost publicat anunțul procedurii de selectare prin concurs a directorului Servicii Logistic, așa cum era precizat în regulamentul de organizare a concursului.

După două zile de la trimiterea acestor întrebări, la care răspunsurile erau ușor de dat (trebuia doar să frunzărească un angajat dosarul de concurs), am contactat-o pe purtătoarea de cuvânt, rugând-o să ne spună când vom primi informațiile solicitate.

Răspunsul a fost: „după Paști, directorul e plecat zilele astea”. Săptămâna următoare, miercuri, 11 aprilie, am contactat-o din nou pe purtătoarea de cuvânt, în speranța că s-a întors directorul și că vom primi răspunsul.

De data asta, reprezentanta Colterm ne-a comunicat: „Eu sunt în concediu săptămâna asta, de luni rezolvăm”.

emil serpe
Directorul general Emil Șerpe

În aceleași zile, pe mail-ul redacției, au continuat să curgă comunicate de presă de la Colterm, redactate de aceeași purtătoare de cuvânt sau poate de o colegă de-a ei, aspect oricum irelevant, pentru că noi așteptam un răspuns oficial indiferent de cine ar fi fost semnat.

Adică departamentul comunicare funcționa, nu era paralizat de concediul purtătoarei de cuvânt… Bun, am depășit și acest moment și ne-am pus să așteptăm o nouă zi de luni. Care a venit cu următorul răspuns, trimis, în 16 aprilie, la prima oră, pe mail: „Având în vedere complexitatea solicitării d-voastră, avem nevoie de cele 30 de zile specificate în Legea 544/2001 până la întocmirea răspunsului”.

Cât se plimbă directorul?

Acum, dacă asta a fost o solicitare complexă, atunci înseamnă că nu mai avem noi proprietatea termenilor… Sincer, părerea noastră este că ori s-a încercat tergiversarea unui răspuns, ori, pur și simplu, directorul general Emil Șerpe era din nou plecat din Timișoara, iar dacă ni se comunica încă o dată acest lucru, ne-am fi putut ridica singuri un semn de întrebare: oare cât timp stă în instituție și cât timp este plecat din oraș domnul Șerpe?

Omul potrivit la locul potrivit

Văzând ce răspunsuri simpatice primim de la Colterm, l-am abordat chiar pe unul dintre cei vizați în mail-ul primit la redacție, Adrian Faur, fost șef de birou la Serviciul Școli-Spitale din cadrul Primăriei Timișoara și actual director Servicii Logistic în cadrul Colterm.

O paranteză necesară: până în 2017, la Colterm, în cadrul Direcției Comerciale, conduse de Ivantie Rușeț, exista un departament logistic, care, odată cu apariția lui Adrian Faur în peisaj, a fost înglobat într-o direcție nou creată, de sine stătătoare, Direcția Servicii Logistic, al cărei prim director este, cum spuneam, Adrian Faur.

Așadar, tânărul director supervizează lucrările de reparații la școli, grădinițe, spitale și alte obiective, efectuate de muncitorii Colterm în baza contractului extrem de important semnat de compania de termoficare cu Primăria Timișoara, în valoare de 20 de milioane de euro pe patru ani! Un asemenea contract nu putea fi lăsat pe mâna oricui, nu-i așa?

Discreție și amnezie

Revenim la discuția purtată cu Adrian Faur și vă prezentăm o sinteză. Despre concursul pentru postul de director, la care, conform informațiilor noastre, nu s-a mai prezentat nici un candidat: „Nu știu să vă spun dacă au participat și alți candidați.

Eu știu că am depus dosarul, am mers la concurs și am fost informat că am câștigat concursul. Am aflat de existența concursului de pe site”.

Despre relația pe care ar avea-o cu succesoarea sa în funcția de șef la Serviciul Școli-Spitale, Anca Lăudatu:

„Nici nu confirm, nici nu infirm, este viața mea personală, nu cred că privește pe nimeni acest lucru”. Despre faptul că ar fi semnat referatul și caietul de sarcini la contractul dintre primărie și Colterm: „Nu am semnat caietul de sarcini.

Eu am fost bolnav, am avut o problemă foarte gravă de sănătate și am lipsit de la muncă vreo nouă luni. În perioada aia m-a înlocuit Anca Lăudatu în birou, în acea perioadă s-au întâmplat toate acele demersuri.

adrian faur
Directorul Servicii Logistic, Adrian Faur

Nu am redactat nimic, nu am semnat nimic”. Documentele respective sunt postate pe site-ul Primăriei Timișoara, în ambele figurează, la final, numele lui Adrian Faur, fără semnătură, cu precizarea că nici în dreptul celorlalte nume menționate acolo nu apare vreo semnătură. Despre detaliul că a lipit afișe în campaniile electorale derulate de PNL:

„Nu știu să vă spun dacă am lipit afișe în campanie, sunt membru de partid și atât”. Dincolo de curioasa amnezie a tânărului penelist Faur, am remarcat personal altceva: consecvența cu care acesta distribuie o mare parte din postările publicate pe Facebook de șeful său de partid, primarul Nicolae Robu…

În ce privește proaspăta angajare la Colterm a fratelui Ancăi Lăudatu, domnul Faur ne mărturisește: „Nu știu să vă spun dacă fratele Ancăi Lăudatu este angajat sau nu la Colterm”. Din informațiile noastre, frățiorul domnișoarei cu pricina a fost angajat chiar în… Direcția Servicii Logistic.

Îngerii nu vin la ziar

Deranjat evident de subiect, Adrian Faur se consideră victima unei răzbunări: „Știu că ați primit mail toată presa din Timișoara, de la niște colegi de-ai mei, care sunt foarte supărați pe mine pentru că nu i-am mai lăsat să taie frunze la câini…

Acest mail reprezintă o repercusiune a faptului că acum banii se duc de la stat la stat, iar lucrurile se fac exact cum trebuie”.

Ca să lămurim lucrurile, scriem aici ce i-am spus și lui Adrian Faur: presa n-a primit și nu va primi niciodată informații din partea îngerilor, ci acestea vor veni de la niște oameni nemulțumiți sau nedreptățiți, pentru care mass-media a rămas ultima soluție.

Doar că, în ce ne privește, nu publicăm aceste informații în secunda în care le primim, ci doar după ce le verificăm și le coroborăm cu alte documente, mărturii și probe.

Și nici nu dezarmăm când, într-o instituție sau societate care funcționează cu bani publici, toată lumea pleacă subit în concediu când întrebăm ceva sau suntem anunțați că solicitarea de a ni se pune la dispoziție un nume de candidat reprezintă o chestiune de o complexitate inimaginabilă.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Concurs cu un singur candidat și coincidențe tulburătoare la Colterm

  1. Da, un subiect greu, felicitări pentru curajul de a scrie despre aceste nereguli. Acești oameni sunt bine ținuți acolo de cei care au interesul de a rămâne acolo, începând de la o grămadă de firme ce au nevoie de ei in poziții cheie, pentru a prelua diverse contracte și pana la șefii direcți, care au nevoie de bani pentru partid.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *