Comuna în care se vor economisi sute de mii de lei pe an

Comuna în care se vor economisi sute de mii de lei pe an

Comuna Dudeștii Vechi se află în stadiul de implementare a unei investiții ce vizează realizarea unui sistem de încălzire centralizat, care utilizează surse regenerabile de energie, respectiv energie geotermală, pentru furnizarea energiei termice.

Grație acestui proiect, va crește producția de energie din surse regenerabile disponibile local, se vor reduce emisiile de gaze cu efect de seră pe teritoriul localității, se va elimina incertitudinea privitoare la furnizarea de energie termică pe timp de iarnă, se va limita dependența de factori externi și necesitatea unor transporturi de combustibili de la mare distanță.

Investiția va contribui la promovarea energiei curate și eficienței energetice, în vederea susținerii unei economii cu emisii scăzute de carbon din surse regenerabile.

Comuna Dudeștii Vechi are un potențial ridicat de energie regenerabilă, fiind posibilă realizarea unui sistem de încălzire centralizat cu energie geotermală, în vederea reducerii emisiilor de gaze cu efect de seră, precum și a îmbunătățirii calității aerului, apei și solului.

Valoarea investiției este de aproximativ șase milioane de euro, iar termenul de realizare, de doi ani.

”Vom salva sute de mii de lei pe an, dacă vom reuși să încălzim toate instituțiile publice cu apă geotermală”, a declarat primarul Bono Cucalan.

Comuna în care se vor economisi sute de mii de lei pe an

La conferința de lansare a proiectului ”Sistem de producere și distribuție a energiei termice utilizând energie geotermală în comuna Dudeștii Vechi” au fost prezenți și parlamentarii PNL Alina Gorghiu și Ben-Oni Ardelean, care au subliniat meritele primarului din Dudeștii Vechi în dezvoltarea remarcabilă a comunei în ultimii ani.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *