Competiţie de schi şi snowboarding la Muntele Mic

Familiada Muntele Mic

În 7 martie, pe pârtia Isai de la Muntele Mic va avea loc ediţia inaugurală a Familiadei, o competiţie inedită, de schi şi snowbording, dedicată familiilor.

O echipă va fi alcătuită din cel puţin doi membri ai unei familii (soţ, soţie, copil, frate, unchi, părinte sau bunic).

Membrii unei familii vor putea ori să schieze, ori să se dea cu snowboard-ul, în funcţie de preferinţa fiecăruia.

Participanţii vor fi încadraţi în două categorii de vârstă – până în 50 de ani şi peste 50 de ani. Vârsta comună este adunată.

Startul va fi luat împreună, iar cronometrul se va opri când va ajunge la sosire ultimul membru al familiei.

Traseul ales pe pârtia Isai va avea un grad de dificultate uşor spre mediu.

Premiul pentru primul loc este un sejur la complexul Isai Muntele Mic, de vineri până duminică. Recompensa pentru poziţia secundă constă într-un ski-pass pentru toţi membrii echipei. O cină festivă la Isai va fi oferită ca premiu pentru locul al treilea. Organizatorii pregătesc şi alte premii-surpriză.

Înscrierile se pot face până în ziua concursului, 7 martie, la ora 11, când este programat startul.

Premierea primei ediţii a întrecerii Familiada va fi efectuată în aceeaşi zi, în jurul orei 16.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *