Comisarul european pentru Sănătate anunţă când ar putea fi disponibil un vaccin împotriva COVID-19

Noua tulpină de coronavirus din Marea Britanie, confirmată și în România

Comisarul european pentru Sănătate, Stella Kyriakides, a declarat că există „indicii bune” ca un vaccin împotriva COVID-19 să fie disponibil până la sfârşitul anului 2020.

„Chiar dacă este riscant în acest moment să facem predicţii, avem nişte indicii bune că un vaccin candidat ar putea fi disponibil până la sfârşitul acestui an sau începutul anului viitor”, a declarat Kyriakides.

CITEŞTE ŞI: Alertă meteo: cod galben de fenomene severe. Se întorc furtunile – harta potopului

Un vaccin nu ar rezolva toate problemele dintr-o dată, dar ar permite revenirea treptată la normalitate odată cu vaccinarea unei „mase critice de cetăţeni, în special a celor din grupurile de risc”, a spus oficialul european.

Comisarul european pentru sănătate a remarcat de asemenea un număr crescând de focare mai mici sau mai mari de coronavirus în mai multe state membre ale UE.

Stella Kyriakides a recomandat guvernelor să procedeze la „izolarea rapidă a sursei de infecţie la nivel local cu ajutorul testelor, urmărirea contactelor şi izolarea imediată a persoanelor contaminate”.

România a cerut deja 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID de la UE

Ministrul român al Sănătății, Nelu Tătaru a anunţat că România a cerut Uniunii Europene 10 milioane de doze de vaccin anti-COVID-19.

„Am făcut o solicitare de 10 milioane. Am vrut să asigurăm măcar pentru 50% din populaţie. Să vedem cât vom primi de la nivelul Uniunii Europene din această cantitate cerută”, a declarat ministrul.

CITEŞTE ŞI: Scandal în Poliție după priveghiul lui Emi Pian: „Am ajuns firma de pază a țiganilor”

Tătaru a precizat că în primul rând vor fi vaccinaţi cei care fac parte din categoriile cele mai expuse.

„Acei lucrători care sunt personal medical, cei cu vârste extreme (copii şi bătrâni – n.r), cei care au comorbidităţi trebuie să beneficieze de acest vaccin”, a spus Nelu Tătaru.

În acest moment, toate statele din lume încearcă să-şi asigure un număr cât mai mare de doze din viitorul vaccin anti-COVID.

Ţinta: un miliard de doze de vaccin anti-COVID până la finalul lui 2021

Statele încearcă în acest fel să-și pună la adăpost populația de următoarele valuri ale pandemiei, chiar dacă nu există încă pe piață un vaccin viabil.

Momentan, mai multe variante sunt în faza de testare, însă rezultatele par a fi promițătoare iar Uniunea Europeană centralizează deja solicitările de vaccin.

„Prima firmă care va avea vaccinul, Comisia Europeană se va îndrepta spre această firmă și vom avea și noi acces la vaccin. Două firme se apropie de final, probabil în prima jumătate a anului viitor va fi disponibil pe piață”, declara în urmă cu o lună Nelu Tătaru la Digi24.

La ora actuală, în lume sunt peste 20 de variante de vaccin în faze avansate de testare.

Producătorii de medicamente vor avea probabil zeci de milioane de doze de vaccin anti COVID-19 în prima parte a anului viitor. Producţia va creşte astfel încât să ajungă la un miliard de doze până la sfârşitul anului 2021, a spus Anthony Fauci, principalul specialist în boli infecţioase din SUA.

Dr. Antony Fauci a spus că speră că pandemia va fi sub control până la sfârşitul acestui an, scrie digi24.4o.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *