Colterm începe probele la cald

Colterm reia, miercuri, furnizarea încălzirii

În vederea pregătirii funcționării în bune condiții a sistemului centralizat de alimentare cu energie termică a municipiului Timișoara, pentru sezonul de încălzire 2020-2021, și având în vedere că temperaturile exterioare vor scădea considerabil, Colterm va începe probele la cald.

Astfel, luni, 12 octombrie, începând cu ora 8, vor demara probele la cald ale instalațiilor de încălzire. Pornirea se va realiza etapizat, într-o primă etapă căldura se va livra la parametri reduși, plecarea din punctele și centralele termice va fi reglată la 35 de grade Celsius. Se iau măsuri pentru a se putea constata și remedia eventualele probleme ce pot să apară în sistemul de distribuție.

CITEȘTE ȘI: Nouă deţinuţi de la Penitenciarul Timişoara, confirmaţi pozitiv la o primă testare COVID-19

Astfel, până vineri, 16 octombrie, se va livra căldură în regim continuu după care, în funcție de evoluția temperaturilor exterioare, temperatura de furnizare va crește sau, în cazul în care vremea se va încălzi, se va livra căldură doar în timpul nopții. Clienții Colterm sunt rugați să-și deschidă instalațiile interioare, cel puțin în primele zile de la începerea livrării încălzirii, pentru a putea identifica eventualele probleme în imobile la pornirea sistemului. Din cauza unor probleme tehnice care pot să apară în instalațiile de distribuție ce aparțin Colterm SA sau în instalațiile interioare ale consumatorilor, este posibilă întreruperea livrării căldurii pe anumite trasee, până la remedierea acestora. În cazul în care timișorenii clienți ai Colterm constată apariția unor probleme tehnice sau dacă până marți, 13 octombrie, ora 20, constată că instalațiile nu s-au încălzit deloc, aceștia pot suna la dispeceratul Colterm, la numerele de telefon 0256 494 133, 0356.909 (tasta 4) și 0756.061.468. Echipele Colterm vor asigura asistență tehnică în regim non-stop, pe toată perioada probelor.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *