Cod portocaliu de averse torențiale în vestul țării

Nu scăpăm de ploi, vijelii şi grindină. Alertă pentru următoarele ore

Cod portocaliu de averse torențiale în vestul țării

Meteorologii au emis un cod portocaliu de vreme severă, în intervalul 31 mai, ora 12 – 31 mai, ora 20. În aceste ore se vor semnala averse torențiale.

Sunt vizate județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Gorj, precum și Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali

În județele Caraș-Severin, Hunedoara, Timiș, Gorj, precum și Carpații Occidentali și vestul Carpaților Meridionali, vor fi averse torențiale.

CITEȘTE ȘI: Wizz Air anulează încă 12 rute de zbor din România. Vor fi suspendate curse din Timișoara, Bucureşti, Cluj și Iaşi

Local cantitățile de apă vor fi de 40…50 l/mp (în intervale scurte de timp, de până la 1 – 3 ore).

De asemenea, a fost emis un cod galben valabil în 31 mai, între orele 11 – 23, de instabilitate atmosferică temporar accentuată.

În intervalul menționat, local vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin descărcări electrice, averse torențiale, grindină, intensificări ale vântului și posibil vijelii în Banat, sudul Crișanei, vestul Transilvaniei, Oltenia și la munte. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 30 l/mp.

cod portocaliu 25

Astfel de fenomene vor fi astăzi, izolat, și în celelalte regiuni.  

 În a doua parte a zilei de joi (01 iunie), local în vestul, centrul țării și la munte, instabilitatea atmosferică va fi pronunțată.

 


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *