Cod galben de ploi în Banat și Crișana, apoi caniculă până duminică

Vreme extremă în România: Ploi torențiale, vânt puternic și posibil ninsori la munte

Cod galben de ploi în Banat și Crișana, apoi caniculă până duminică.

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, avertizare cod galben de ploi pentru Banat și Crișana.

CITEȘTE ȘI: Femeie ucisă într-un apartament din Timișoara de un bărbat care voia să o jefuiască

Atenționarea cod galben de instabilitate atmosferică vizează Banatul și Crișana, precum și zonele montane aferente.

Vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului (cu rafale de 55…60 km/h), izolat vijelii și grindină. În intervale scurte de timp cantitățile de apă vor fi de 20…25 l/mp și izolat de peste 40 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi și în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse.

Atenționarea intră în vigoare miercuri, la ora 14 și este valabilă până joi dimineața, la ora 6.

De joi până duminică va fi caniculă și disconfort termic ridicat, unde unde vor fi maxime de 32…34 de grade.

(sursa: Mediafax)


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *