Cod galben de inundaţii în Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara

Se umflă apele în vestul țării!

Hidrologii au emis, luni, o atenţionare Cod galben de inundaţii, valabilă până miercuri la ora 12.00 pe râuri din 16 judeţe.

Potrivit Institutului Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (INHGA), Codul galben se instituie în intervalul luni ora 12.00 – miercuri ora 12.00 pe râuri din bazinele hidrografice Bega, Timiş, Bârzava, Caraş, Nera, Cerna, Dunăre – afluenţii mici aferenţi sectorului amonte confluenţă cu râul Desnăţui, Desnăţui, Jiu, Olt, Călmăţui, Vedea, Argeş, Ialomiţa.

Atenţionarea vizează scurgeri importante pe versanţi, torenţi şi pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale şi creşteri de debite şi niveluri pe unele râuri din județele Timiş, Caraş-Severin, Gorj, Mehedinţi, Dolj, Hunedoara, Sibiu, Vâlcea, Argeş, Olt, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu, Ilfov, Prahova şi Ialomiţa, cu posibile depăşiri ale cotelor de atenție.

CITEȘTE ȘI: Trafic îngreunat pe DN 6 din cauza unor fisuri apărute la partea carosabilă

Atenţionarea hidrologică vizează în principal fenomenele de scurgeri importante pe versanţi, torenţi, pâraie, viituri rapide pe râurile mici cu posibile efecte de inundaţii locale, care se pot produce cu probabilitate şi intensitate mai mare pe unele râuri mici din judeţele: Caraş Severin, Mehedinţi şi Gorj, conform Mediafax.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *