CNAS anunță că românii care nu fac analizele de prevenţie ar putea fi amendaţi. Ministrul Rafila: „Nu e o soluție rea”

22 de ambulatorii din Timișoara vor fi dotate cu aparatură, echipamente și mobilier specific. Care sunt acestea

CNAS anunță că românii care nu fac analizele de prevenţie ar putea fi amendaţi. Ministrul Rafila: „Nu e o soluție rea”.

Șefa CNAS, Adela Cojan, a afirmat la Senat că pachetele de prevenție vor deveni obligatorii din 2023.

„Începând cu noul contract-cadru, ne propunem să implementăm, în special, pachetele de prevenţie, care vor deveni obligatorii şi ne gândim inclusiv la elemente sancţionatorii. Încercăm să responsabilizăm populaţia în legătură cu propria sănătate, pentru cei care nu vin să îşi efectueze serviciile de prevenţie”, a spus Adela Cojan.

CITEȘTE ȘI: Piața imobiliară americană s-a prăbușit

Mihaela Tănase, purtător de cuvânt al CNAS, a explicat că autoritățile își propun în primul rând să informeze populația. „Abia apoi ne gândim la unele condiționări, în cazul în care oamenii refuză aceste beneficii, iar apoi dezvoltă o afecțiune care putea fi prevenită sau depistată în faza incipientă”, a subliniat reprezentantul CNAS.

Sancțiunile ar putea fi introduse în 2023, pe modelul practicat de mai multe țări europene, dar numai după discuțiile și negocierile care se poartă cu Asociațiile de pacienți.

„Abia atunci vom decide în ce ar consta această sancțiune, în cazul în care populația sănătoasă nu ar accepta aceste servicii de prevenție. Dar noi dorim în primul rând să încurajăm populația să facă testele, nu să o sancționăm”, a adăugat Mihaela Tănase, care a precizat că este vorba despre servicii de care beneficiază și persoanele asigurate, și cele neasigurate.

Aceasta a menționat că există pachete speciale de prevenție pentru persoanele considerate sănătoase, fără simptome, pachete care trebuie folosite nu pentru că românii ar putea fi sancționați, ci pentru că acest lucru salvează vieți.

Afecțiunile cronice apar în general în jurul vârstei de 50 de ani. Și atunci, cu ajutorul acestor controale preventive, putem să depistăm sau să ne ferim de aceste afecțiuni cronice.

Ministrul sănătății, Alexandru Rafila, a declarat vineri, 27 mai, într-o declarație de presă, că „există astfel de situații în multe țări, în care gradul de decontare a serviciilor medicale ține cont și de comportamentul preventiv al fiecărei persoane”.
„Putem să gândim o astfel de soluție. Nu cred că este o soluție rea, cred că este o soluție care ar putea să stimuleze prezentarea la medic, dar, pe de altă parte, și medicii, mai ales cei de familie, trebuie să fie parte a acestui efort”, a adăugat demnitarul.

libertatea


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “CNAS anunță că românii care nu fac analizele de prevenţie ar putea fi amendaţi. Ministrul Rafila: „Nu e o soluție rea”

  1. Mă voi sunteți nebuni cum sa amendezi cetățenii ca nu-și fac analaize preventiv când te programezi la analize și-ți spun cabinetele ca nu mai au loc ca sa dat lege și nu mai spun ca nu au fonduri

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *