Clinica Juridică, la Facultatea de Drept din Timișoara

Clinica Juridică, la Facultatea de Drept din Timișoara

Clinica Juridică, la Facultatea de Drept din Timișoara.

În cadrul Facultății de Drept din cadrul Universității de Vest din Timișoara a fost inițiat un proiect care are la bază conceptul de predare practică a cunoștințelor specifice, inspirat din sfera medicală, și care presupune acordarea unor servicii de consultanță juridică de către studenți, cu sprijinul unor avocați și cadre didactice.

Clinica Juridică va funcționa în cadrul facultății

Clinica Juridică pentru Societatea Civilă va funcționa în cadrul facultății și va derula diverse tipuri de servicii juridice, precum: consultanță, asistență și reprezentare în îndeplinirea formalităților de înființare și/sau modificare a asociațiilor non-profit; consultanță juridică și documentare, redactare de opinii juridice în domeniile de activitate specializate ale organizațiilor non-guvernamentale; asistență și reprezentare judiciară într-un număr de cazuri particulare propuse de organizații non-guvernamentale și selectate pe criterii vizând importanța temei abordate, gradul de complexitate juridică și necesitatea resurselor juridice specializate.

Serviciile din Clinica Juridică sunt pro bono

Serviciile de asistență, reprezentare și documentare juridică sunt pro bono. Activitățile clinicii vor fi coordonate de lect. univ. dr. Sorina Doroga, prodecan al facultății, avocat în cadrul Baroului Timiș și inițiatoarea acestui proiect.

CITEȘTE ȘI: Deșeurile periculoase din menajer: Care sunt, când și cum pot se preda legal și gratuit

„Prin serviciile pe care le oferă, Clinica Juridică pentru Societatea Civilă urmărește strângerea legăturilor Facultății de Drept din Timișoara cu mediul civic și profesional.

De asemenea, proiectul va susține implicarea studenților de la Drept în activități juridice menite să le dezvolte aptitudinile profesionale, cultivând, în același timp, simțul responsabilității civice și sociale, un rol formator asumat de către Universitatea de Vest din Timișoara, care primește de acum un cadru foarte concret prin preocupările echipei de cadre universitare ale Facultății de Drept”, a transmis rectorul UVT, Marilen Pirtea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *