Cititoare de viteză, montate la propunerea comunității, în zone intens circulate din Timișoara
Primăria Timișoara a instalat primele două cititoare de viteză în apropierea unei unități de învățământ și a unui parc, în cadrul unui proiect-pilot finanțat prin programul de bugetare participativă.
Inițiativa a venit din partea comunității și are rol preventiv, pentru creșterea siguranței în zonele frecventate de copii.
”Prin programul de bugetare participativă, am implementat un proiect pilot pentru instalarea de cititoare de viteză în apropierea școlilor și a zonelor pietonale intens circulate.
Este o idee venită din comunitate, pe care am pus-o în practică.
Am montat două dispozitive de monitorizare a vitezei: unul pe strada Tata Oancea, în apropierea Școlii Gimnaziale nr. 4 din zona Plopi, și unul pe strada Lunei, în fața noului parc.
Echipamentele sunt autonome, alimentate cu panouri solare, și pot fi relocate ușor în alte zone ale orașului.
CITEȘTE ȘI: Premieră în administrația din România. CJ Timiș lansează „reforma cu stimulent” – milioanele care conving comunele să fuzioneze
Rolul lor este de prevenție și conștientizare, nu de sancționare.
Șoferii își adaptează viteza acolo unde este cel mai important: lângă copii, lângă familii, în zone aglomerate.
Prevenția rămâne cea mai eficientă formă de protecție. Împreună cu comunitatea, facem Timișoara un oraș mai sigur”, anunță Primăria Timișoara.
Sursa foto: Primăria Municipiului Timișoara


