Cină caritabilă la Azilul de Noapte de pe Brâncoveanu

mancare azilul de noapte

Membrii Asociației Look Inside pun la cale o nouă faptă bună, în contextul celei dea doua ediții de vară la Azilul de Noapte de pe strada Brcoveanu. Beneficiari vor primi o cină îmbelșugată, plase cu dulciuri, dar și produse de igienă de strictă necesitate.

“Este un mic ajutor pe care îl oferim celor 75 de oameni care trec zilnic prin greutăți uriașe, după ce își petrec timpul pe străz ile oraşului, în condiţii precare. Echipa formată din voluntari și prieteni << Look Inside>>, persoane care gândesc și simt la fel, colaborează eficient de mulţi ani împreună pentru a avea un impact semnificativ în realizarea acestui eveniment care iniţial avea loc doar iarna, de Sfântul Nicolae.

De data aceasta, vom repeta experienţa în 3 iulie, de la ora 19.30, când le vom dărui celor prezenți la azil o masă rece, îmbelşugată, alcătuită din aperitive gustoase, şi două plase cu dulciuri şi produse de igienă. Este important ca toţi să primească acelaşi fel de mâncare şi aceleaşi produse, în aceleaşi proporţii, şi, de aceea, am conceput un meniu fix care va fi împărţit în 75 de porţii.

Vom avea nevoie de opt boluri mari de salată orientală (aproximativ 2kg /bol),150 de felii de caşcaval, tot atâtea de brânză şi 150 de chiftele, o sută de şniţele (tăiate în trei fâşii), 150 de felii de şuncă
şi tot atâtea de salam, 40 de roşii pe care le vom felia sau 80 de jumătăţi de tomate umplute cu salată de vinete, 40 de castraveţi mari, 75 de ardei sau 150 de jumătăţi de ardei umpluţi cu pastă de brânză, 40 de pâini feliate,25 de sticle de Fanta de portocale de doi litri şi tot atâta Coca- Cola, apă plată şi apă minerală, plus patru kilograme de măsline.

Pentru servirea mesei vor fi necesare o sută de farfurii de plastic, 20 de perechi de mănuşi de unică folosinţă, o sută de caserole de plastic cu capac şi tot atâtea pahare de plastic, seturi de tacâmuri şi şerveţele albe.

La finalul cinei le vom dărui oamenilor fără adăpost pungi cu fructe şi dulciuri. Vom avea nevoie de următoarele: 75 de plase tip maiou, 150 de banane, tot atâtea fructe la alegere (mere, piersici), eugenii (ambalate) şi napolitane simple (ambalate).Le vom mai oferi şi produse de igienă, aşa că vom mai necesita 75 de plase tip maiou, cinci baxuri cu 20 role sau zece baxuri cu zece role de hârtie igienică, 75 de săpunuri, paste şi periuţe de dinţi, 50 de geluri de duş pentru bărbaţi, tot atâtea şampoane şi speedstickuri de uz masculin, plus o sută de bic-uri pentru bărbierit şi rezerve.

Dacă vreţi să participaţi alături de noi la acest eveniment, să gătiţi, să oferiţi, să pregătiţi şi apoi
să le serviţi acestor oameni bucatele făcute cu drag, puteţi lua legă tura cu Liana (0721 670518) sau Adela (073 1 170109) pentru a anunţa ce produse veţi aduce şi dacă puteţi fi prezenţi. E important sa fiţi cu produsele şi mâncarea acolo începând cu ora 18 pentru a avea timp ,până la 19.30, să pregătim farfuriile, porţiile şi plasele împreună.

Vă aşteptăm cu drag miercuri, la Azilul de Noapte, în număr cât mai mare, să gătim şi să dăruim, să facem fapte bune, transmit organizatorii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *