
Ciclon polar deasupra României: Vreme extremă în toată țara.
Ciclonul de aer polar care se află încă deasupra României aduce vreme extremă. Au fost emise coduri galbene şi portocalii de ninsoare şi vânt puternic pentru întreaga ţară. Iar vremea este deosebit de rece în toată ţara. Directorul ANM, Elena Mateescu, a spus la Antena 3 CNN care vor fi cele mai afectate zone.
La ora 9:00 a intrat în vigoare atenționarea meteorologică de cod galben, ce vizează toată țara până în această seară, la ora 23:00, pentru intensificări ale vântului, viscol și strat de zăpadă. Vorbim de viteze de 50-70km/h iar la altitudini de peste 1.700m rafale mai mar,i de 75-85km/h, afirmă Elena Mateescu, director ANM, pentru Antena 3.
Se va depune strat de zăpadă, în medie în zona montană de 10-20cm, iar în sudul și estul Transilvaniei, dar și local în Moldova, un strat de 5-10cm.
În cea mai mare parte a zonei montane va ninge, va fi viscol. Vorbim de ninsori posibil și în Maramureș, Transilvania și Moldova, iar spre seară chiar și în estul Munteniei și în Dobrogea.
De asemenea, sunt în atenție și cele două avertizări meteorologice de cod portocaliu. Prima va intra în vigoare la ora 12:00 până la ora 23:00 în această seară, cea de-a doua la ora 15:00 până la ora 21:00 și vizează județe din partea de sud, sud-est și vest a României, acolo unde vitezele la rafală vor fi unele puternice. Vorbim de rafale de 70-90km/h, temporar va ninge viscolit, iar vizibilitatea va fi foarte redusă sub 50m.
Din punct de vedere termic, o vreme deosebit de rece, cu maxime care nu vor depăși 9-10°, minime preponderent negative. spre -7°, mai scăzute în estul Transilvaniei, până la valori de -10° sub prag de ger.


