Cetățeanul lui Mihai Ritivoiu a devenit individul lui Dominic Fritz

Cetățeanul lui Mihai Ritivoiu a devenit individul lui Dominic Fritz

Cetățeanul lui Mihai Ritivoiu a devenit individul lui Dominic Fritz.

Incidentul cu steagurile de la Primăria Timișoara poate fi privit și ca o lecție pentru autorități atunci când își fixează subiectele cu care ies în public.

Fără a avea, firește, nici o legătură cu fapta regretabilă, prefectul Mihai Ritivoiu nu iese deloc bine din această întâmplare, el fiind chiar cel care, fără să-și dea seama, l-a încurajat pe piroman în nebunia sa.

Prefectul l-a privit pe acesta ca pe un cetățean de bună-credință și i-a acordat o atenție mai mare decât se impunea, ieșind public cu subiectul mărunt al steagurilor de la primărie.

CITEȘTE ȘI: Un fenomen pe piața imobiliară: dezvoltatorii reziliază antecontractele, chiar dacă au încasat banii integral. Există un caz și în Timiș

Explicația sa a fost că a dat curs solicitării unui cetățean, o obligație din fișa sa de post.

Totul pare logic, numai că cetățeanul care nu putea dormi din cauza steagurilor de la primărie a trecut la nivelul următor, acela al incendierii acestora.

Primarul Dominic Fritz a reacționat imediat, transformând cetățeanul lui Ritivoiu într-un individ din zona penalului, lucru ce pare evident mai aproape de realitate. Pentru primar, acțiunea piromanului a venit ca o pleașcă neașteptată, ideală pentru a arăta cât de lipsite de temei sunt atacurile împotriva sa.

Nu l-a amintit pe Ritivoiu în mesajul său, pentru că avea alți adversari care trebuiau reduși la tăcere (cei de la AUR) și poate și pentru a se securiza în fața unor acțiuni ale instituției prefectului vizavi de anumite măsuri din primărie. Pentru Ritivoiu însă, întâmplarea de la sfârșitul săptămânii trecute ar trebui să-l facă să fie mai selectiv cu subiectele publice și să sufle și-n iaurt atunci când face un cetățean câte o solicitare. Altfel, iau foc steagurile.

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *