Centura Timişoarei încinge bătălia politică

ovidiu sarbu 1

Centura de ocolire a municipiului Timișoara, una dintre cele mai mari dorințe ale locuitorilor urbei de pe Bega, continuă să încingă scena politică.

Anunţul primarului Nicolae Robu, de a organiza în acest sens proteste în Timişoara, a generat reacţii din partea ALDE.

CITEȘTE ȘI. Hoți fără scrupule, la Timișoara. A fost furată bicicleta unei persoane cu handicap locomotor

Timișoreanul Ovidiu Sîrbu (foto), secretar de stat în Ministerul Transporturilor şi preşedinte ALDE Timişoara, spune că procedura de începere a lucrărilor este urgentată la minister şi că nu e nevoie de protestele vehiculate de Robu.

”Centura orașului Timișoara este foarte importantă, atât pentru mine ca timișorean, cât şi pentru toții locuitorii orașului, precum și pentru cei care tranzitează Timișoara.

Din clipa numirii mele ca secretar de stat în Ministerul Transporturilor, aceasta a devenit prioritate.

Eu pot să înțeleg disperarea primarului Nicolae Robu de a se agăța de orice pentru a mai câștiga capital de imagine, însă nu pot înțelege balivernele pe care le face publice.

CITEȘTE ȘI: Aqua-parcul din Sânnicolau Mare face valuri

Nu face decât să inducă în eroare un oraș întreg.

Probabil că în sinea lui se gândește că această centură va mai salva Timișoara de nebunia pe care a creat-o și își dorește cu ardoare să găsească o portiță de scăpare, însă, dați-mi voie să-i transmit domnului primar că acest guvern este lucid, iar eu ca timișorean nu rămân impasibil.

CITEȘTE ȘI: Experiment social: locuitorii unui sat primesc 2.500 de franci pe lună gratuit

Monitorizez atent ce se întâmplă cu acest proiect. Au fost depuse trei contestații la rezultatul procesului de evaluare.

În 26 iunie 2018, Tribunalul București a emis hotărârea prin care cele trei contestații au fost respinse, rămânând în vigoare rezultatul procedurii comunicate de Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere.

Unul dintre cei trei contestatari nemulțumit că a pierdut, a depus plângere. Se așteaptă finalizarea litigiului la Curtea de Apel București, timp în care Ministerul Transporturilor a făcut toate demersurile necesare de eficientizare şi urgentare a emiterii soluției către instanță.

Așteptăm finalizarea litigiului cel târziu în luna octombrie, pentru ca apoi să începem procedura pentru semnarea contractului cu firma câștigătoare.

Ulterior, compania va emite ordinul de începere a lucrărilor. Proiectarea durează șase luni, iar execuția doi ani”, a spus Ovidiu Sîrbu, secretar de stat în Ministerul Transporturilor și președinte ALDE Timișoara.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

3 thoughts on “Centura Timişoarei încinge bătălia politică

  1. adica fiecare papagal are „prioritati” pe unde locuieste sau s-a nascut????

    NU ca n-ar fi nevoie de centura dar gandirea nu trebuie sa fie de gaga!!!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *