Centrul de proiecte din Primăria Timișoara a cheltuit nouă milioane de lei

Centrul de proiecte din Primăria Timișoara a cheltuit nouă milioane de lei

Centrul de proiecte din Primăria Timișoara a cheltuit nouă milioane de lei.

Înființat primăvara aceasta, Centrul a acordat deja, din aprilie și până astăzi, în cadrul a trei apeluri deschise, finanțări pentru domeniul culturii în valoare de nouă milioane de lei. Banii au fost alocați pentru 82 de acțiuni, proiecte și programe culturale.

Anunțul, făcut de primarul Dominic Fritz

 „Imediat după cele trei apeluri pe cultură, au fost deschise – și sunt în prezent în desfășurare – un al patrulea apel, pe sport, unde am alocat un milion de lei.

Și un al cincilea apel – de proiecte de tineret, cu aceeași alocare financiară.

11 milioane de lei prin care capacităm și finanțăm resursele creative ale comunității.

Cinci apeluri deschise comunității. În doar patru luni. Au fost încurajate să se înscrie la apelurile lansate nu numai asociațiile mari, ci și organizațiile mai mici.

Fiecare beneficiar este ghidat

Fiecare beneficiar este ghidat și ajutat de către specialiștii Centrului de Proiecte Timișoara pentru a duce la bun sfârșit proiectul care a primit  finanțare.

CITEȘTE ȘI: Noi restricții în mai multe localități timișene, în vigoare din 2 septembrie

Iar fiecare eveniment organizat de cei care au primit finanțare nerambursabilă de la Centrul de Proiecte Timișoara este monitorizat de către echipa centrului.

De jurizarea proiectelor, acțiunilor și programelor culturale s-au ocupat 44 de experți, în domeniile propuse și în management cultural. Cinci dintre ei cu experiență în capitalele culturale europene, pe baza unor regulamente dezbătute cu beneficiarii, predictibile și publice.

A fost o muncă extraordinară, pentru care le mulțumesc celor care au aplicat la apeluri, evaluatorilor și micii, dar fabuloasei echipe a Centrului de Proiecte Timișoara.

Cultură diversă, pentru un oraș atractiv

Prin cele trei apeluri pe cultură finanțăm concerte cu muzicieni consacrați, muzică veche și experimentală.

Dăm bani pentru expoziții de artă plastică și contemporană, mentorate pentru tinerii artiști, intervenții artistice în cartiere.

De asemenea, finanțăm festivaluri ale minorităților, sesiuni de educație și mediere culturală.

Și, nu în ultimul rând, alocăm fonduri pentru organizarea singurei bienale de artă contemporană din România, ce aduce pe scena locală curatori și artiști internaționali.

Cultură diversă, incluzivă și vie, pentru un oraș atractiv și deschis tuturor, așa cum e menirea Timișoarei să fie.

Titlul de Capitală Europeană a Culturii este al oamenilor Timișoarei, în toată diversitatea lor.

De fapt, creează contextul prin care cu toții – cetățeni, actori culturali, decidenți – putem să contribuim și să fim parte din schimbarea orașului și a regiunii prin cultură.

Pentru mine, Timișoara 2023 nu este doar un proiect de suflet, ci un proiect strategic al orașului, în care cred cu tărie, și pentru care sunt hotărât să investesc timpul și energia necesare.

Știu că la fel simțim mulți, mulți dintre noi. Creăm Timișoara împreună”, a mai declarat primarul Fritz.

foto: arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *