Centru medical modern, deschis la Dudeștii Vechi (tur virtual)

Centru medical modern, deschis la Dudeștii Vechi (tur virtual)

La Dudeștii Vechi a avut loc, vineri, deschiderea oficială a noului dispensar medical, unul dintre cele mai moderne din mediul rural din vestul țării, realizat prin Programul Naţional de Dezvoltare Locală (PNDL).

Valoarea totală a investiției este de 1.939.690,66 de lei: suma decontată de la bugetul de stat este 1.516.400,92 de lei, iar cea provenită de la bugetul local – 423.559,74 de lei.

Conferința de presă care a marcat momentul a fost susținută de primarul comunei Dudeștii Vechi, Bono Cucalan, care i-a avut alături pe Alina Gorghiu, președintele Senatului României, Alin Nica, președintele CJ Timiș, Marilen Gabriel Pirtea, deputat și rector al Universității de Vest din Timișoara, prof. univ. dr. Cristian Oancea, managerul Spitalului Victor Babeș Timișoara, și dr. Ahmed Abbu Awwad, managerul Centrului Medical Orthopedics.

La noul dispensar din Dudeștii Vechi, destinat locuitorilor zonei, se vor face consultații gratuite și cu taxă, la specializări precum Ginecologie, Endocrinologie, Ortopedie, Urologie, Diabetologie. Vor urma si altele.

Programările se fac, zilnic, la recepție sau la numărul de telefon 𝟎𝟕𝟐𝟗𝟔𝟑𝟎𝟓𝟕𝟐.

Tur virtual

Odată cu inaugurarea centrului medical, a fost lansat #virtualDV. Cu doar un link, cei interesați pot vedea, ca și cum ar fi acolo, puncte de interes din comuna Dudeștii Vechi. S-a început cu primăria, centrul medical și stația de apă și se va continua cu alte obiective importante ale comunității.

CLICK pe imagine!

Centru medical modern, deschis la Dudeștii Vechi (tur virtual)


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *