Centru de testare COVID-19 pentru mii de angajaţi, în vestul ţării

Peste 30 de cazuri noi de Covid-19 în Timiș  

Autorităţile vor înfiinţa un centru de testare COVID-19 exclusiv pentru miile de angajaţi din cea mai mare zonă industrială a judeţului, situată la marginea municipiului Arad, angajaţii urmând să fie testaţi cel puţin lunar, cu sprijinul companiilor la care lucrează, informează Agerpres.

Şeful Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) Arad, Horea Timiş, a declarat, luni, pentru AGERPRES, că riscurile de transmitere rapidă a virusului în zona cu numeroase fabrici este „foarte ridicat”, iar eventualele focare ar putea bloca activitatea unor agenţi economici.

CITEŞTE ŞI: Marcel Vela a explodat la adresa studiului care indică o creștere fulminantă a infectărilor: Putem să punem punct!

„Dorim să înfiinţăm acest centru special pentru zona industrială a municipiului, iar în urma discuţiilor cu reprezentanţii companiilor, toată lumea a fost receptivă. În acest moment, lucrăm la documentaţiile necesare, la proiect. Un centru de testare pentru aceşti angajaţi înseamnă o măsură de prevenţie şi de protecţie eficientă. Companiile au tot interesul să-şi protejeze angajaţii, pentru că există anumite riscuri în zona industrială. Este foarte important şi ca economia judeţului să meargă în continuare, ca atare trebuie să protejăm cea mai mare zonă industrială şi companiile de acolo”, a precizat Horea Timiş.

Conform DSP, companiile vor susţine financiar realizarea testelor pentru proprii angajaţi, iar partea de logistică va fi asigurată de autorităţi.

În judeţul Arad, după o pauză de câteva săptămâni în care nu au mai fost înregistrate cazuri noi de COVID-19 şi s-a ajuns în situaţia ca nicio persoană să nu mai fie spitalizată, în ultimele zile au apărut zeci de cazuri noi, inclusiv un focar în localitatea Sâmbăteni, conform stiripesurse.ro.

De la începutul pandemiei, în judeţ au fost confirmate infectate 786 de persoane, iar 79 de pacienţi spitalizaţi au decedat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *