Cele 3 mari surse de infectare cu COVID-19. Statistica făcută de medicul Cristian Oancea, după ce a discutat cu pacienții

Situație critică la Spitalul de Infecţioase din Timişoara. Oancea se teme de un incendiu

Principalele surse de infectare cu coronavirus sunt transportul în comun, petrecerile, mai ales ale adolescenților, și fabricile în care nu se respectă măsurile de protecție. Este concluzia medicului Cristian Oancea, managerul spitalului Victor Babeș din Timișoara, conform digi24.ro.

„În primul rând transportul în comun. În al doilea rând, petrecerile private, mai ales ale adolescenților, care le transmit pe linie familială părinților și bunicilor. În al treilea rând, oamenii nu respectă regulile, mai ales purtarea corectă a măștilor, în special cei care lucrează în fabrici.

Ignorarea acestor măsuri, în special în ultima perioadă, de către adolescenți, care au transmis acest virus în mediul familial, cei mai afectați fiind vârstnicii. Aceste 3 mari categorii le-am depistat din anamneza cu pacienții”, a spus Oancea.

„Am avut, cel puțin la noi în zonă, multe petreceri, cu reguli care nu se respectau, și aici autoritățile locale și-au făcut datoria. Cred că ignorarea acestor măsuri și iresponsabilitatea în special a adolescenților ne duc în punctul în care suntem. Cert este că în curând, dacă nu vom fi solidari și dacă nu vom fi responsabili, o să ajungem să tratăm oamenii în ambulanță, pentru că nu mai avem unde să-i punem”, a adăugat el, potrivit digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *