Cel mai mic număr de studenţi din ultimii 20 de ani: principalele cauze

studenti 7

Numărul studenţior români este într-o continuă scădere. La început de an universitar, avem cel mai mic număr de studenţi din ultimii 20 de ani, arată datele Institutului Naţional de Statistică.

Din cauza declinului demografic, dar şi al migraţiei tinerilor, numărul studenţilor români din ciclul universitar de studii de licenţă, a scăzut la 377.370 de persoane, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, conform adevărul.ro.

Este cel mai mic număr de studenţi din 1998 încoace, mai arată cifrele oficiale. Faţă de anul 2010, numărul de studenţi români la licenţă a ajuns să fie aproape la jumătate.

CITEȘTE ȘI: Licitaţie caritabilă de artă, la Timişoara. Banii obţinuţi vor fi destinaţi intervențiilor de reconstrucție de sân ale unor paciente care au depășit cancerul

Situaţia poate fi pusă şi pe seama introducerii procesului Bologna în 2014 (adică obţinerea licenţei în 3 ani, nu în patru cum era până atunci). Anul trecut erau înscrise la studii de licenţă 383.364 de persoane, în uşoară creştere faţă de anul anterior (2017), însă anul acesta (2018-2019) cifra a atins minime istorice pentru ultimele două decenii. În total, la facultate în România, în ciclul de licenţă al anului şcolar 2018-2019 erau circa 402.696 de stundeţi, din care 25.326 – studenţi străini.

Datele actualizate pentru anul şcolar 2019-2020 vor fi comunicate de Institutul Naţional de Statistică şi de Ministerul Educaţiei abia la finalul acestuia. Numărul facultăţilor care încep cursurile azi este de 406 de stat şi 148 particulare. Informaţiile privind distribuţia pe teritoriul României a instituţiilor de învăţământ superior arată că acestea erau prezente în Bucureşti şi 36 de judeţe.

La nivelul învăţământului superior, atât pentru cursurile de master, cât şi pentru docorat şi postdoctorat erau înscrise, potrivit INS, 533.749 de persoane. Migraţia a contribuit cel mai mult la declinul populaţiei de studenţi. Potrivit unui studiu rcent făcut de OECD la comanda Ministerului român de Externe, cei mai mulţi emigranţi români au locuri de muncă necalificate, iar jumătate dintre românii cu studii universitare plecaţi în străinătate au locuri de muncă ce nu cer specializare.

Cei mai mulţi români cu studii universitare se află în Canada (77%) şi Statele Unite (54%). La polul opus se află Italia (7% români cu studii superioare), Germania şi Spania (ambele cu aproximativ 17%), conform edupedu.ro. Declinul demografic a fost analizat în Raportul privind starea învăţământului superior 2018, făcut de Ministerul Educaţiei. Potrivit documentului, în ultimii ani, „se constată tendinţe demografice negative în ceea ce priveşte populaţia rezidentă de vârstă corespunzătoare învăţământului superior, înregistrându-se scăderi la majoritatea grupelor de vârstă, cu prioritate la vârstele de 21, 22, 23 şi 24 de ani”.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

One thought on “Cel mai mic număr de studenţi din ultimii 20 de ani: principalele cauze

  1. Pe lîngă scăderea demografică si emigrarea , cel mai important rol în scăderea numărului de studenți este faptul că în școli , cu excepțiile de rigoare , nu se invata nimic , sau aproape nimic si elevii de clasa a 12 a nu sînt capabili să promoveze bacalaureatul , numărul de studenți oricum este prea mare , îngrașă conturile unor surogate de ,, universități ,, cu tot felul de specializări inventate , fără nici un fel de cerere pe piață muncii , înființate în tot felul de orașe si orasele,mai putin făceau secții si la tara , noroc cu ministrul Funeriu ca a mai pus frînă,si la universitățile de tradiție , a scazut mult , mult de tot exigența , ca doar nu o sa rămînă profesorii universitari fără studenți , implicit fara norme , cine a ami pomenit sa fi student la zi si sa fi angajat cu norma intreaga , asa ceva e de domeniul absurdului , singura speranță ptr aceste ,, universități,, este sa atraga studenți străini,cu preponderență din bazinele geografice tradiționale inainte de 1990 , Africa , America latină , etc .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *