Cel mai mare spaţiu destinat audierii minorilor victime ale infracţiunilor, deschis la Arad. Timişoara şi Sighetu Marmaţiei vor fi următoarele oraşe care vor avea astfel de spaţii

Cel mai mare spaţiu destinat audierii minorilor victime ale infracţiunilor, deschis la Arad.  Timişoara şi Sighetul Marmaţiei vor fi următoarele oraşe care vor avea astfel de spaţii pentru audierea minorilor

Cel mai mare spaţiu destinat audierii minorilor victime ale infracţiunilor, deschis la Arad. Timişoara şi Sighetu Marmaţiei vor fi următoarele oraşe care vor avea astfel de spaţii

Cel mai mare spaţiu special destinat audierii minorilor victime ale infracţiunilor din România a fost deschis, marţi, într-o clădire a Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Arad, fiind realizat în urma donaţiilor făcute de oameni de afaceri şi persoane fizice, informează agerpres.ro.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de DGASPC Arad, au fost amenajate o cameră de audiere cu oglindă unidirecţională, o cameră de consiliere, o sală de aşteptare, o cameră tehnică şi un grup sanitar, toate oferind „un mediu securizat şi primitor minorilor victime ale infracţiunilor”.

Camera specială pentru audierea minorilor este dotată cu mobilier modern, jucării, dar şi cu tehnică de înregistrare audio-video şi a fost creată pentru a îmbunătăţi calitatea interacţiunii cu copiii, care sunt cele mai vulnerabile victime ale infracţiunilor.

CITEȘTE ȘI: Accident de muncă mortal în Timişoara

„Infracţiunile care implică violenţă sexuală şi ale căror victime sunt copii sunt fapte deosebit de grave, cu consecinţe multiple pe termen lung, care afectează întreaga viaţă a victimelor.

Suntem fericiţi să avem aici la Arad o cameră specială pentru audierea victimelor minore, un spaţiu amenajat atât de frumos şi dotat cu tehnologie de ultimă generaţie înregistrare audio-video, unde copiii şi tinerii, martori sau victime ale abuzurilor sau alte infracţiuni sunt audiaţi şi apoi consiliaţi într-un mediu prietenos, fără să aibă contact cu agresorii sau celelalte părţi implicate”, afirmă, în comunicat, directorul DGASPC, Erika Stark.

În camera pentru audiere vor lucra cu minorii psihologi ai DGASPC şi 30 de poliţişti specializaţi în tehnici de audiere.

„Avantajele audierii copiilor în camera specială constau în faptul că minorul nu mai trebuie să treacă prin stresul şi tensiunea unor audieri multiple, înregistrările oferind posibilitatea organelor de cercetare penală să observe şi să vizualizeze declaraţiile şi comportamentul victimelor ori de câte ori este necesar.

Tot în cadrul proiectului a fost amenajată şi o cameră de consiliere în vederea asigurării unui spaţiu confortabil pentru şedinţele în care sunt acordate servicii de recuperare şi reabilitare a victimei minore”, se arată în comunicat.

Un proiect similar a fost finalizat recent la Oradea, dar la dimensiuni mai mici, iar Timişoara şi Sighetu Marmaţiei vor fi următoarele oraşe care vor avea astfel de spaţii pentru audierea minorilor.

Sursa foto: Iustin Cionca/Facebook


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *