Cei care au centrale de apartament riscă să fie taxaţi în câţiva ani. Măsura, la nivel european

Cluj: Centralele de apartament, interzise în blocurile noi cu mai mult de șase locuințe

Cei care au centrale de apartament riscă să fie taxaţi în câţiva ani. Poluarea provocată de încălzirea rezidenţială este la fel de gravă ca cea din trafic, aşa că vor fi descurajate centralele individuale pe gaze. O măsură în acest sens va fi anunţată la nivel european.

CITEȘTE ȘI: VIDEO. Tragedie în Belgia, după ce o clădire s-a prăbușit. Un român a murit și alți 4 sunt răniți

Comisia Europeană va prezenta în această vară un plan de măsuri pentru a ajunge la ţinta de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră până în 2030. Vizate sunt inclusiv centralele de apartament.

Răzvan Nicolescu, Asociația pentru Energie Curată și Combaterea Schimbărilor Climatice: „Exista discuţii şi mă aştept ca o astfel de taxă să fie introdusă în toată Europa, probabil înainte de 2025-2026. Deja există în câteva state membre ale UE, Germania, Polonia”.

Dumitru Chisăliță, Asociația Energia Inteligentă: „Cred că trebuie să avem în vedere că România, în ultimii 30 de ani, a avut o politică puternică pro-instalare gaz pentru încălzire. O posibilitate pentru cei care stau la casă reprezintă pompele de căldură, respectiv centralele pe peleti. Sistemul care rămâne este încălzirea electrică, dar este mult mai scumpă”.

O soluţie de tranziţie ar putea fi centralele de bloc.

Ca să înţelegem cât de mult poluează centralele individuale, putem face o comparaţie cu o maşină pe combustie, care la fiecare pornire a motorului are un consum mai mare de combustibil şi o cantitate mai mare de noxe emise, până să ajungă la un regim normal de mers. Şi centralele de apartament au mai multe porniri şi opriri decât una de bloc. La fel, un autobuz cu 50 de persoane, de exemplu, poluează mai puţin decât 50 de maşini.

Deja mulţi dezvoltatori imobiliari aleg să instaleze centrale de bloc şi au renunţat la cele individuale.

Antoanela Comșa, Asociația Investitorilor Imobiliari din România: „Ne dorim ca clădirile noastre să consume cât mai puţini combustibili. Estetic este mult mai bine. Nu există o lege. A fost la un moment dat o iniţiativă, de interzicere a centralelor de apartament”.

Reprezentanţii Ministerul Energiei spun că vor fi programe de finanţare pentru noile construcţii.

Dan Drăgan, secretar de stat în Ministerul Energiei: „Dezvoltatorii imobiliari sau persoanele fizice care doresc să dezvolte noi unităţi locative vor avea acces la fonduri, la granturi, pentru a le echipa cu noi instalaţii de producere a energiei şi a agentului termic din surse regenerabile”.

Investiţii vor fi făcute şi în modernizarea sistemelor centralizate ale oraşelor, pentru a reduce atât numărul avariilor, cât şi poluarea.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *