Caz revoltător | Carne alterată, pusă la vânzare. Reacția hipermarketului

carne stricata 1

Surpriză neplăcută pentru un bărbat din Gorj, care a cumpărat ceafă de porc din Kaufland. Când pregătea carnea pentru grătar, a descoperit că aceasta era plină cu un lichid alb şi mirosea urât.

Revoltat, omul a făcut reclamaţii, iar inspectorii sanitar-veterinari susţin că porcul ar fi fost infectat, înainte ca el să fie sacrificat. Din primele date, carnea provine din Germania şi nu era expirată.

CITEȘTE ȘI: Jumătate din Lugoj a fost măturat de vijelie

Imaginile greu de privit au făcut înconjurul internetului în doar câteva ore şi au stârnit sute de reacţii în mediul online.

„În vitrină mai erau câteva bucăţele, două, trei. Eu mi-am ales produsul. Am depus acea carne împreuna cu o copie dupa bonul fiscal la DSV pentru a se face niște analize și aștept un rezultat din partea dânșilor”, spune Alin Stănciulescu, persoana care a sesizat autoritățile.

În urma sesizării, inspectorii sanitar-veterinari au mers în control. Probele de laborator au confirmat existenţa unei infecţii.

Secționând carnea, pe secţiune a fost un abces plin cu puroi. Acest proces inflamator a fost la animal fiind în viață, datorită unei contuzii sau inoculări a unui medicament, nu s-a absorbit în timpul vieții. Animalul a fost sacrificat și asta e explicația”, spune Nicolae Călescu, directorul DSV Gorj.

Reprezentanţii Kaufland România au reacţionat.

„Furnizorul nostru din Germania și-a asumat problema, iar potrivit declarațiilor acestuia, se pare că a fost provocată de o contuzie a animalului. Ne-a asigurat că acest tip de situații sunt total izolate. Din păcate, contuzia era în interiorul mușchiului, așa că nu putea fi identificată decât în momentul felierii, produsul fiind comercializat în bucăți întregi.

Furnizorul derulează periodic analize microbiologice pe mostre de carne, cu laboratoare externe.

Subliniem că produsul era în termen de valabilitate și a venit însoțit de declarație de conformitate din partea furnizorului”, arată compania.

Ancheta celor de la Direcția Sanitar-Veterinară Gorj este în desfăşurare şi s-ar putea lăsa cu sancțiuni. Inspectorii vor să afle exact drumul cărnii, cum a fost depozitată şi manipulată. Daca vor fi găsite nereguli, amenda poate ajunge la 12 mii de lei, scrie digi24.ro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *