Caz incredibil. Băiat de 13 ani, scos la cerșit chiar de tatăl său, fost șef de partid. Copilul a apelat la mila oamenilor și pe străzile din Timișoara

Experiment social: studenții de la Departamentul de Asistență Socială din UVT s-au deghizat în persoane care cerșesc, în centrul Aradului

Caz incredibil. Băiat de 13 ani, scos la cerșit chiar de tatăl său, fost șef de partid. Copilul a apelat la mila oamenilor și pe străzile din Timișoara

Caz incredibil descoperit de DIICOT la malul marii. Un copil de 13 ani a fost obligat să cerșească chiar de tatăl lui, un fost sef de partid.

Mai mult decat atât, copilul nu era scos doar la cerșit, ci era folosit și ca sclav de către părintele său și alte persoane.

Nicolae Mircea Iosipescu Zambra, în vârstă de 51 de ani, a fost ridicat cu mascații, de acasă, miercuri, de procurorii DIICOT Constanța, după ce a fost acuzat că, ajutat de doi cunoscuți, își punea să cerșească propriul copil.

 

Când nu cerșea, băiatul era obligat să vândă cărți vechi, în timp ce era păzit, din umbră, fie chiar de către tatăl său, fie de bărbații aflați în subordinea acestuia.

Astfel, în perioada mai – august 2022, membrii grupului l-au dus pe băiat la Constanța, Brașov și Timișoara. Copilul era ținut pe străzi de dimineață până seara, în timp ce oamenii care îl supravegheau se schimbau între ei, pentru a se putea odihni.

După lăsarea întunericului, băiatul era dus în camera unde era cazat și acolo îi erau luați toți banii câștigați, spun anchetatorii.

Conform DIICOT, procurorii au descins, împreună cu trupele speciale ale Jandarmeriei, la trei adrese din județele Timiș și Prahova, de unde au fost ridicate documente, peste 100 de cărți vechi și mai multe telefoane mobile.

Surse apropiate anchetei au declarat, pentru Gândul, că fostul politician ar fi explicat, la audieri, că băiatul cerșea de bunăvoie, ca să câștige „bani de buzunar”.

CITEȘTE ȘI: Termocentrala Mintia s-a vândut la a patra licitație!

După ce, inițial, toți trei au fost reținuți pentru constituire a unui grup infracțional organizat, trafic de minori și exploatarea cerșetoriei, a doua zi, în 25 august, au fost arestați preventiv pentru 29 de zile de către magistrații Tribunalului Constanța.

În 1990, Nicolae Mircea Iosipescu Zambra a devenit membru fondator și președinte al Partidului Național Progresist, fiind vicepreședinte al primului parlament care adopta legi și decrete necesare imediat după Revoluția din decembrie 1989, respectiv Consiliul Provizoriu de Uniune Națională (CPUN).

Autointitulat „conte”, Iosipescu Zambra a ocupat o funcție de parlamentar în anii ’90, dar numele său a fost implicat în dosarul „Caritas” și chiar a fost închis pentru înșelăciune.

Înainte să ajungă la închisoare, așa-zisul ”conte” se lăuda că este finul lui Ion Iliescu, potrivit presei.

În acea perioadă, bărbatul era păzit de SPP, după ce a înființat un partid politic împreună cu mama și fochistul blocului în care locuia, iar legislația vremii permitea președinților de partid să beneficieze de pază și protecție, conform realitatea.net.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *