Caz complex la Casa Austria

Caz complex la Casa Austria

Caz complex la Casa Austria

În garda de Chirurgie Plastică de la Casa Austria – Spitalului Clinic Județean de Urgență ”Pius Brînzeu” din Timișoara, în 17 ianuarie, a fost admis de urgență în blocul operator un pacient în vârstă de 62 de ani, victimă a unui accident casnic, prezentând un traumatism complex prin mecanism de circular, cu amputație completă a treimii medii a antebrațului drept și segmentul distal transportat în condiții de crioprezervare.

La finalul unei intervenții chirurgicale ce a durat 10 ore și 30 de minute, antebrațul distal, mâna și toate degetele prezentau semne clinice favorabile: tegumente calde, culoare roz, puls capilar prezent și saturație periferică a oxigenului (SpO₂) >97%.

Pacientul a fost admis în următoarele 2 săptămâni în Terapie Intensivă, având în vedere complexitatea unei intervenții chirurgicale de replantare de membru la acest nivel și posibilele complicații locale și sistemice grave aferente – tromboza arterială și venoasă a anastomozelor microchirurgicale, infecție locală și sepsis, sindrom sistemic de reperfuzie, consecințele acestuia și impactul biologic major resimțit de organism. S-a reușit un frumos „slalom” de prevenție și depășire a acestora, prin vigilența, expertiza și profesionalismul echipei medicale implicate în acest caz.

CITEȘTE ȘI: Sport gratuit pentru timișorenii cu vârsta de peste 60 de ani, la cantina Politehnicii

Ulterior, după alte 2 săptămâni de management al cazului pe secția de Chirurgie Plastică și inițierea precoce a protocolului de electrofiziokinetoterapie – esențial pentru recuperarea funcțională a membrului, pacientul a fost externat.

Astăzi, 17 februarie 2026, ne-am reîntâlnit la primul control postexternare.

Echipele de gardă implicate în managementul interdisciplinar al cazului:

Chirurgie Plastică:
• Dr. Grujic Daciana – medic primar
• Dr. Simion Fabiana – medic specialist
• Dr. Apreutesii Călin – medic rezident

Ortopedie:
• Dr. Oprea Manuel – medic primar
• Dr. Capăstraru Bogdan – medic rezident

ATI:
• Dr. Roca Eduard – medic specialist
• Dr. Lazar Ioana – medic rezident
• Dr. Boca Andrei– medic rezident

Alături de echipa operatorie, un colectiv extins format din medici de gardă, asistente instrumentare, asistente medicale, infirmiere și brancardieri, a contribuit indispensabil la bunastarea, vindecarea și evoluția favorabilă a pacientului.

 


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *