
Căţărat pe parapet. A vrut să-şi ia zborul…
Traficul se desfăşoară cu dificultate, vineri după-amiază, în jurul orei 14, pe un drum intens circulat din zona localităţii Haţeg, judeţul Hunedoara, din cauza unui accident.
Într-o curbă, probabil din cauza vitezei neadaptate la condiţiile de drum, un conducător auto a pierdut maşina de sub control, aceasta urcându-se şi rămânând suspendată pe parapetul ce desparte cele două sensuri de deplasare.
CITEŞTE ŞI: Program schimbat de lucru cu publicul la Primăria Timișoara
La faţa locului a intervenit echipaje de pompieri şi poliţie. Potrivit primelor informaţii, nu există victime.
Agenţii rutieri încearcă să clarifice împrejurările în care s-a produs evenimentul.
Foto: Facebook/ Info Trafic Jud. Hunedoara/ Giorgiana Elena