Cartierul timişorean prin care bate un vânt de țară… (GALERIE FOTO)

Ghiroda Noua

Pentru locuitorii din cartirul timişorean, viața se trăiește după alte tipare. Nimic din ceea ce există la fața locului nu trădează apartenența cartierului la orașul metropolitan.

Este vorba despre Ghiroda Nouă. Acolo, nu ajunge decât un singur mijloc de transport în comun: autobuzul 28. Graficul după care acesta circulă pare a fi trasat mai degrabă pentru un autobuz interjudețean: nu mai devreme de 45 de minute. Cei care nu au timp de pierdut așteptând după grila RATT-ului, s-au orientat spre alte mijloace de deplasare: cu mașina, pe jos, cu bicileta și chiar cu… căruța!

La pas, pe lângă cimitir

Mersul pe jos face piciorul frumos, dar cu siguranță locuitorii din cartier nu se gândesc la asta. O potecă îngustă, lungă cât o zi de post, pe alocuri neiluminată, e una dintre cele două variante de a ajunge la ”civilizație” pentru cei care se încumetă să meargă pe jos. Poteca însoțește un canal inundat de bălării mai mari decât vilele din cartier. Cealaltă cale, o alee spartă, plină de băltoace și de câini vagabonzi, se întinde de-a lungul cimitirului.

Bălăriile din canal, protejate de… lege

Cartierul ar fi unul destul de îmbietor, dacă nu ar mirosi a… apă stătută. Un afluent al canalului Behela, care înconjoară zona, le dă de furcă localnicilor de ani buni. Pe de-o parte, e din vina lor, căci în lipsa unui container, oamenii au găsit de cuviință că e cel mai potrivit loc în care să-și arunce gunoaiele. Pe de altă parte însă, vegetația care a crescut haotic în canal nu poate fi tăiată din cauză că e… protejată de lege.

”I-am chemat pe cei de la Apele Române să curețe canalul, dar mi-au spus că nu e în sarcina lor. Atunci ne-am apucat noi, localnicii, să curățăm locul, dar ne-am trezit cu poliția locală pe cap. Era cât pe ce să ne alegem cu o amendă, pentru că ni s-a spus că nu avem voie să tăiem copacii. Dacă și ăștia pot fi numiți copaci… I-am chemat atunci pe cei de la Direcția de mediu, care, în final, ne-au zis să ne ocupăm noi de curățenie, dar să avem grijă cum o facem, căci unii copaci trebuie doar toaletați, nu tăiați de tot. De unde să știm noi care sunt aceia? În condițiile astea, ne-am lăsat păgubași..”.

Am depistat în cele din urmă și ”proprietarul” canalului: ANIF-ul. Directorul instituției din Timiș, Radu Adrian Pau, ne-a dat asigurări că va depune toate diligențele pentru a remedia problema. Singura piedică ar fi… banii, pe care Bucureștiul nu e întotdeauna dispus să-i aloce pentru cei din provincie.

În unele case, apa se vede doar la televizor

Între Ghiroda Nouă și un sat oarecare din Timiș nu e nici o diferență. Zgomotul citadin și aglomerarea urbană au ocolit cartierul mărginaș, acestea fiind și principalele motive pentru care există cereri pe piața imobiliară pentru casele din cartier. În rest, e cam… gol.

Exceptând câteva ”buticuri” amenajate la parterul unor case, în zonă nu sunt magazine mari, centre comerciale sau piețe. Nici măcar farmacii. Iar în unele case, apa curentă se vede doar la televizor. Când au introdus canalizarea, autoritățile locale au considerat că nu e necesar să introducă apa peste tot. Nu e exclus să se fi gândit că și așa sunt inundații din cauza șanțurilor pluviale prost executate…


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

2 thoughts on “Cartierul timişorean prin care bate un vânt de țară… (GALERIE FOTO)

  1. Draga Gianina Ianas,crede mă ca ești într o ceata totala…..nu cred ca te ai informat corect înainte sa scri articolul și ai aberat la greu…intre Ghiroda Noua și un sat e o diferență enorma,nici un locuitor al cartierului nu merge în oraș cu căruță în primul rand,în al doilea rand afluentul Behelei nu face parte din cartierul Ghiroda Noua….fii puțin mai informata ca sa ai un articol bun,nu așa sa scri unul de toată jena….rusinica

  2. Oare aici sa fie „Banatu-i fruncea” ? ce rusine !!! Candva se organiza o „munca voluntara” si cate se mai puteau face doar cu „buna vointa” Dar sa vede ca ne-au plecat adevaratii banateni.Probabil cand se vor termina cu bordurile din oras o sa ajunga si cei dela primarie sa se impiedice de acest cartier…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *