Cartierele Steaua și Fratelia se pregătesc de sărbătoare

fratelia

Trei zile la rând și-au propus să petreacă locuitorii din cartierele timișorene Steaua și Fratelia, la sfârșitul acestei săptămâni.

Organizate de către consiliul unic al cetățenilor din cele două zone, Zilele cartierelor Steaua-Fratelia vor debuta vineri, la ora 18, cu un spectacol de păpuși oferit celor mai mici dintre locatari, care se va juca în Parcul Steaua.

A doua zi, cu începere de la ora 9, echipele de fotbal ale elevilor din zonă se vor întrece în cadrul unui campionat (care-și va desemna câștigătorii la ora 12), în paralel fiind organizate o competiție de șah și un concurs de desen pe asfalt.

Tot sâmbătă, dar de la ora 16, la biserica romano-catolică din Fratelia va avea loc un concert vocal-instrumental, urmat, de la ora 18, de o paradă a portului popular pe traseul Chișodei – Izlaz – Steaua – Arh. Victor Vlad – Bujorilor – Fratelia – Herculane, iar de la ora 19, de un spectacol artistic.

Nu în ultimul rând, duminică, de la ora 12, va fi organizată o audiție de muzică ambientală, între orele 18 și 22 fiind programat un concert de muzică populară.

Pe toată durata sărbătorii, locatarii din cele două cartiere, dar și oaspeții lor, vor avea la dispoziție, pe strada Herculane, tradiționalele tarabe cu mici și bere, dar și jocurile pentru copii.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *