CARTIER NOU, cu 500 DE CASE, nu departe de Timişoara. Încă mai sunt PLAŢURI LIBERE

Giarmata1

Aşezarea a cunoscut în ultimul timp o dezvoltare rapidă, atât din punct de vedere economic, cât şi social, şi spre deosebire de alte comune ale judeţului Timiş, numărul locuitorilor este în continuă creştere.

Dacă în urmă cu doar trei ani, localitatea avea 6.300 de locuitori, acum sunt peste 7.300 de suflete. Platforma industrială, unde se găsesc mai mulţi agenţi economici importanţi, a contribuit la creşterea gradului de interes pentru comuna aşezată în apropiere de Timişoara.

Având în vedere faptul că mulţi timişoreni şi-au luat sau au construit case în Giarmata, în prezent se pun bazele unui nou cartier, unde vor fi ridicate circa 500 de case.

Deja, mulţi tineri au cumpărat sau au concesionat teren şi au început să-şi zidească primele locuinţe. În acest timp, primăria a demarat lucrările de infrastructură. Se lucrează la drumuri, se construieşte trama stradală, astfel ca toate străzile din cartier să fie accesibile cu maşina. În această etapă se pune stratul de piatră, urmând apoi asfaltarea. De asemenea, odată cu lucrările de la drumuri, vor demara şi cele de introducere a gazului metan.

O altă etapă importantă în ceea ce priveşte ridicarea cartierului este introducerea reţelei de apă şi canal. În acest sens, Virgil Bunescu, primarul comunei Giarmata, va semna un contract pe fonduri europene în vederea obţinerii sumei de un milion de euro.

Din banii realizaţi din concesionarea şi vânzarea parcelelor (care au o suprafaţă între 580 şi 700 de metri pătraţi), se va introduce şi reţeaua electrică. Cartierul are o suprafaţă de 60 de hectare, iar valoare totală a investiţiei se va ridica la aproximativ 20 de milioane de euro.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

5 thoughts on “CARTIER NOU, cu 500 DE CASE, nu departe de Timişoara. Încă mai sunt PLAŢURI LIBERE

  1. Felicitari domnule primar!
    Sper ca ce ati promis sa nu ramina doar pe hirtie!
    Eu stau la Mosnita Noua in cartierul Rezident,dar deabia acum se introduce apa si canal,dar drumurile sint tot cu pietris nici vorba de asfalt!
    Nu mai avem nici sperante!
    Si apoi mai sint si preturile.
    Apa e la 2 metri de gard si costa introducerea in casa,1000 de euro,total nejustificat,daca tinem cont de veniturile din tara asta!
    Nu mi se pare normal ca o firma de apa-canal sa cistige intr-o luna ,doua cu citva oameni sute de mii de euro!
    Este rusinos sa furi pe fata niste semeni!

    1. foreaza-ti apa. E adevarat costa 2000 de euro, dar dupa aceea nu mai platesti, iar racordurile oricum trebuie facute si de la fantana si de la retea.

  2. Nu cred ca pretul de 3500 lei e mare atata timp cat oamenii din cartierul Europa se imbulzeau la primarie sa-si scoata actele certificat de urbanism etc care si astea costa (350 lei )..toti stau cu mainele in san si nu fac nimic ,pretul nu se justifica este f f mare ,si gaz daca iti tragi si trece conducta prin fata casei nu e atata pretul,e o mafie foarte mare la primaria din Mosnita Noua si nimeni nu face nimic dar o sa vina vremea cand o sa fie arestati si cei din primarie.

  3. la Dumbravita e la fel, Primarul MALAC (Malaxa) cere 5.000 lei doar pt. racordarea la canalizare, ca cica e sistem nou cu pompe, care numai alea sunt 4000 lei bucata, si nu poti sa iti cumperi decat de la ei, pretul lor este supraevaluat. Dar asta e MAFIA din admin. locala

  4. Eu nu va inteleg, daca se face, de ce se face, daca nu de ce nu…..oameni buni!
    Ce ar trebui sa ia banii firme private? E mai bine ca ia firma primariei, si noi trebuie sa avem grija cand se fac bugetele sa ne asiguram ca surplusul merge catre scoala, dispensar, lucrati noi……etc……..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *