Cargo deschide balul, la Timişoara. În ce condiţii concertul ar putea fi suspendat

cargo 1

Balul concertelor de după perioada de restricții este deschis de concertul formației Cargo, care va avea loc astăzi, 6 iunie, în Piața Libertății, de la ora 19.

Spectacolul va fi organizat cu respectarea tuturor prevederilor legale în vigoare, respectiv: numărul maxim de participanți va fi de 500 de persoane; publicul va participa la concert, pe scaune, care vor fi dispuse la o distanță de doi metri stânga/ dreapta; participanții vor purta măști pe toată durata concertului; la intrare, tuturor participanților li se va efectua triajul epidemiologic prin măsurarea temperaturii cu termometre digitale.

Astăzi, începând cu ora 17, accesul în Piața Libertății va fi permis doar persoanelor care au bilet la spectacol. De asemenea, circulația tramvaielor va fi restricționată, în sensul că acestea nu vor mai opri în această după-amiază în stația din Piața Libertății, între orele 17 și 22.

În cazul în care, pe perioada desfășurării evenimentului, se constată încălcări ale reglementărilor naționale aflate în vigoare, în privința distanțării fizice și a ocupării scaunelor, concertul va fi suspendat.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *