Care este legătura dintre un crocodil, un ceaun de cupru și o familie nobiliară?

Care este legătura dintre un crocodil, un ceaun de cupru și o familie nobiliară?

Care este legătura dintre un crocodil, un ceaun de cupru și o familie nobiliară?

Ai putea crede că este începutul unui basm absurd sau al unui roman picaresc. Dar nu. E istorie. O istorie cu miros de condimente rare, cu sunet de polonice lovind pereții cazanelor de cupru și cu povești care se spun la lumina lămpilor din saloanele nobilimii, relatată pentru amatorii de curiozități cu ștaif de reprezentanții Muzeului Național al Banatului și bogat ilustrată.

”Într-o Timișoară unde rafinamentul era un mod de viață, Renáta Dadányi de Gyülvăz își împărțea casa cu un crocodil domesticit, care își petrecea zilele într-o vană, și cu Balbo, o barză salvată, căreia i-a fost protezat ciocul de un dentist. În Vila Klein, unde locuia alături de al doilea soț, Wilhelm Klein, bucătăria era un adevărat laborator al gustului, unde un ceaun de cupru trona pe foc, fremătând arome tainice, sub supravegherea atentă a bucătăresei familiei.

Dar dincolo de aceste excentricități, familia Dadányi a fost parte dintr-o lume nobilă de o eleganță aparte. Portretele doamnei Erzsébet Vukovics de Beregsău, născută Dadányi de Gyülvăz (1850-1860), și al contesei Iphigenia von Kinsky, născută Dadányi de Gyülvăz (1840-1845), păstrate astăzi în colecția Muzeului Național al Banatului, ne oferă o fereastră spre această epocă.

Și, în mijlocul acestui decor fabulos, o bucătăreasă excepțională: Erzsébet Benda, născută Sőregh, stră-străbunica Timeei Laslavics. Vreme de peste 50 de ani, ea a fost sufletul gastronomic al familiei Dadányi, păstrătoare a rețetelor sofisticate, dar și a unor principii de neclintit. Oricât de mult ar fi rugat-o ai săi să le gătească mâncărurile destinate nobililor, Erzsébet refuza categoric:

„Alea-s mâncăruri pentru burți domnești!”

Cu mâinile ei muncite, dar neobosite, a pregătit mese pentru aristocrați, diplomați și musafiri de seamă. În vreme ce unii dezbăteau soarta Europei la lumina candelabrelor, Erzsébet mesteca neobosit în ceaunul de cupru, adăugând exact atât condiment cât trebuie: nici mai mult, nici mai puțin. Pentru că, dincolo de rețete, adevărata măiestrie a unui bucătar stă în echilibru.

Astăzi, povestea ei iese la lumină datorită stră-strănepoatei sale, Timea – Desculță prin Timișoara, care ne-a împărtășit această moștenire de familie și ne-a adus la muzeu câteva dintre obiectele care au aparținut stră-străbunicii sale, inclusiv un ceaun de cupru vechi de peste 150 de ani. Piesa de rezistență a bucătăriei, martor al atâtor mese nobile, a fost păstrată cu grijă de familie și ajunge astăzi în fața publicului, alături de fotografia din începutul secolului XX cu Erzsébet Sőregh, soțul său, József Benda, și trei dintre fiii lor.

Dacă vrei să afli cum trecutul își păstrează aromele și cum o viață devotată poate deveni istorie, te invităm să ne treci pragul. Aici, la Muzeul Național al Banatului, unde poveștile nu se citesc, ci se gustă”, spun cei de la MNaB.

Colaj foto, de la stânga la dreapta:

Poza 1: Fotografie de familie cu Erzsébet Sőregh, soțul său József Benda și trei dintre fiii lor: József, János și Sándor. Începutul secolului XX. Colecție particulară Timea Laslavics.

Poza 2: Ceaunul de cupru folosit de Erzsébet Benda, născută Sőregh, bucătăreasa familiei Dadányi timp de peste 50 de ani. Colecție particulară Timea Laslavics.

Poza 3: Portretul doamnei Erzsébet Vukovics de Beregsău, născută Dadányi de Gyülvăz, soția nobilului Sava II Vukovics. Acuarelă, nesemnată, datată 1850-1860. Colecția Muzeului Național al Banatului, nr. inv. 68.

Poza 4: Portretul contesei Iphigenia von Kinsky, născută Dadányi de Gyülvăz (1821-1882). Acuarelă, nesemnată, datată în perioada 1840-1845. Colecția Muzeului Național al Banatului, nr. inv. 70.

CITEŞTE ŞI: Dobânzi de până la 7,8% pentru românii care investesc în titlurile de stat FIDELIS


Opiniile exprimate în articolele publicate pe RENASTEREA.RO aparţin în exclusivitate autorilor! Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *