Caravana baschetului în școli, la Timişoara
CS Sport Star va da, luni, startul „Caravanei Baschetului prin Școli”, o inițiativă menită să aducă sportul mai aproape de copiii din Timișoara și să promoveze beneficiile practicării baschetului. Această acțiune face parte din efortul structurii juvenile din orașul de pe Bega de a dezvolta o comunitate activă și sănătoasă în rândul tinerilor.
„Pe parcursul acestui program, vom vizita școli și grădinițe din Timișoara pentru a organiza antrenamente demonstrative, meciuri amicale și jocuri interactive în cadrul orelor de educație fizică. Copiii vor avea ocazia să experimenteze baschetul într-un mediu plin de energie și distracție, sub îndrumarea echipei de antrenori și sportivi ai clubului”, se arată într-un comunicat al CS Sport Star.
Instituțiile de învățământ care vor fi vizitate de caravană sunt Colegiul Național Bănățean, Colegiul Național „CD Loga”, Liceul Teoretic „Nikolaus Lenau”, Liceul „William Shakespeare”, Școala Generală nr. 19, Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”, Liceul Teoretic Romano-Catolic Gerhardinum, Liceul Babel, Grădinița nr. 53, Liceul Teoretic „Vlad Țepeș”, Liceul Teoretic „Jean Louis Calderon” și Liceul Teoretic „Grigore Moisil”.
„Caravana are ca scop promovarea sportului în rândul elevilor și îndrumarea lor spre un stil de viață activ și sănătos. Prin jocurile și meciurile amicale, vom arăta că sportul și educația merg mână în mână și că baschetul poate fi o sursă de distracție și dezvoltare fizică, mentală și emoțională pentru toți copiii”, se mai arată în comunicat.
CITEŞTE ŞI: Imunoterapia, disponibilă pacienţilor în regim compensat integral
Programul este următorul: luni – ora 9: Liceul Romano-Catolic; ora 10,30: Grădinița nr. 53; ora 13: Liceul „Grigore Moisil”; marți: ora 8 – Liceul „Jean Louis” Calderon; ora 10: Liceul „Nikolaus Lenau”; ora 12: Liceul „Vlad Țepeș”; miercuri – ora 8: Colegiul Național Bănățean; ora 11: Liceul Pedagogic „Carmen Sylva”; joi – ora 10: Școala Generală nr. 19; ora 12: Liceul „William Shakespeare”; vineri – ora 11: Colegiul Național „CD Loga”; ora 13: Școala Babel.
Proiectul este finanțat de Municipiul Timișoara prin Centrul de Proiecte.