Carantină de noapte și magazine închise după ora 18, în două localități din vestul ţării

Timișoara va intra în carantină de noapte pe tot parcursul săptămânii. Vaccinații, liberi să circule

Autorităţile judeţene din Arad impun restricţii de circulaţie pe timp de noapte şi program scurt pentru magazine în localităţile Dezna şi Igneşti, în weekend, după ce incidenţa cazurilor de COVID a depăşit 4 la mia de locuitori, conform HotNews.ro.

Potrivit Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Arad, în localitatea Dezna incidenţa era, luni, de 5,31 la mie, această localitate fiind prima din judeţ în care s-au aplicat anumite restricţii încă de sâmbătă, când incidenţa depăşea 3 la mie.

În localitatea Igneşti, incidenţa este de 4,35 la mie.

În ambele cazuri, CJSU a emis hotărâri de aplicare a restricţiilor prevăzute în situaţiile în care incidenţa este mai mare de 4 la mie.

Astfel, în weekend, circulaţia persoanelor este interzisă după ora 20,00, fără o justificare menţionată în declaraţie, iar magazinele se vor închide la ora 18,00. Aceste restricţii se aplică până când scade incidenţa sub 3,5 la mie.

CITEŞTE ŞI: Valeriu Gheorghiţă: La jumătatea lunii septembrie ne aşteptăm să avem peste 2.000 de cazuri zilnice de COVID-19, în loc de 1.500-1600, cât estimam iniţial

Pe tot parcursul săptămânii vor fi aplicate restricții precum suspendarea activităţilor la interior a restaurantelor şi cafenelelor, închiderea sălilor de spectacol sau a cluburilor, interzicerea evenimentelor cu public numeros în spaţiu deschis, conform Agerpres.

Totodată, în localităţile Moneasa şi Fântânele sunt înregistrate incidenţe de 2,4, respectiv 1,88 la mia de locuitori, acestea fiind cele mai mari din judeţ după Dezna şi Igneşti.

De la începutul pandemiei, în judeţul Arad au fost confirmate 24.022 cazuri de infectare cu SARS-CoV-2, dintre care 11 în ultimele 24 de ore. În total, au fost înregistrate 977 de decese la persoane cu COVID-19.

Imagine de arhivă


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *