Capitalele Europene ale Culturii în 2022 au predat ștafeta

Capitalele Europene ale Culturii în 2022 au predat ștafeta

Capitalele Europene ale Culturii în 2022 au predat ștafeta

Esch-sur-Alzette (Luxemburg), Kaunas (Lituania) și Novi Sad (Serbia), cele trei Capitale Culturale Europene în 2022, au predat oficial prestigiosul titlu orașelor Timișoara, Veszprém-Balaton (Ungaria) și Elefsina (Grecia) – Capitalele Europene ale Culturii în 2023.

Capitalele Europene ale Culturii din 2022 au predat oficial titlurile orașelor și regiunilor care vor reprezenta Capitalele Culturale Europene în 2023. Ceremonia a avut loc la Atena, la Muzeul Acropole, și a fost marcată de o mulțime de discursuri și spectacole artistice.

Ceremonia s-a desfășurat pe 9 ianuarie, la Muzeul Acropole din Atena, sub titlul „O flacără pentru cultură și un viitor comun” și a fost marcată de momente artistice și de discursurile reprezentanților fiecărui oraș prezent.

Alexandra Rigler, directoarea Centrului de Proiecte al Municipiului Timișoara și Demeter András István, secretar de stat în Ministerul Culturii, au reprezentat Timișoara la acest eveniment simbolic.

CITEȘTE ȘI: Schimb de haine pentru fete faine, la Timişoara. Reînnoire a garderobei fără cheltuială. Lucrurile rămase vor fi donate în scop caritabil

Evenimentul a fost un nou prilej de a reaminti sensul Capitalelor Europene ale Culturii, ca proiecte unice care celebrează cultura europeană. Misiunea lor este de a conecta oamenii, orașele și țările și contribuie la consolidarea Europei într-un mod durabil.

Atena a fost primul oraș care a fost desemnat Capitală Culturală Europeană în anul 1985, la inițiativa fostei ministre a culturii, Melina Mercouri, din Grecia, și a omologului său francez, Jack Lang.

Obiectivul a fost acela de a aduce cetăţenii europeni aproape, prin cultură, istorie și valori comune.

Proiectul de Capitală Europeană a Culturii al fiecărei țări care a câștigat acest titlu de-a lungul anilor este un efort comun al autorităților, al oameni de cultură și al cetățenilor.

În contextul acestui prestigios titlu, sute de artiști, instituții, voluntari și cetățeni construiesc proiecte durabile în orașul sau regiunea lor, contribuie la dezvoltarea sa culturală, socială și economică.

Toate orașele, foste și actuale Capitale Europene a Culturii, sunt membre aIe Familiei Capitalelor Europene a Culturii (ECoC Family).

Între ele există o permanentă colaborare prin proiecte comune, schimburi de idei și bune practici, lucru care întărește cooperarea transfrontalieră.

Foto: Facebook/Timișoara 2023


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *