Capăt de drum. Sorin Cazacu se află înaintea ultimului concurs de haltere din carieră

Capăt de drum. Sorin Cazacu se află înaintea ultimului concurs de haltere din carieră

O carieră de aproape patru decenii în haltere este aproape de sfârșit. Sorin Cazacu a decis să renunțe la acest sport, însă va continua cu powerliftingul, o altă ramură care i-a adus multe satisfacții.

Ultima competiție la care va participa titratul sportiv timișorean este finala pe țară a Campionatului Național de seniori, ce va avea loc sâptămâna viitoare la Botoșani. Cazacu a făcut primul antrenament de haltere în 1984 și se va retrage în preajma zilei sale de naștere (31 iulie).

„Mi-a fost foarte greu să iau această decizie! După 38 de ani se încheie o etapă din viața mea. Parcă ieri a fost 1984, iar acum este gata… Sunt cel mai longeviv halterofil român, dar a sosit momentul să mă retrag. Norocul meu cu powerliftingul, că mai am o alinare…

A fost o etapă lungă din viața mea, este sportul care m-a propulsat în lumea bună, chiar și în powerlifting. Mai am o consolare, sunt vicepreședinte de federație, președinte de club, antrenor, sportiv și arbitru la powerlifting. Voi rămâne antrenor de haltere la SmartFit Studio”, ne-a declarat Sorin Cazacu.

În 2012 el a cucerit primul titlu de campion național la seniori, până atunci el obținând medalii de argint și de bronz la cea mai importantă întrecere organizată pe plan intern. Totodată, s-a impus de patru ori la Cupa României, competiție în care a reușit în acest an să urce pe cea de-a treia treaptă a podiumului de premiere.

„Aș vrea să-i mulțumesc răposatului meu antrenor Costică Milan, care m-a descoperat și m-a antrenat timp de 25 de ani. Le mulțumesc și antrenorilor secunzi Ovidiu Muscar, zis și <<Moș Ovi>>, și Pakoș Vilmoș, cunoscut ca „Nea Villy”, pentru că au fost alături de mine în copilărie, în juniorat. Din 2010 îmi desfășor activitatea pe clubul AMEFA Arad cu antrenorul Gheorghe Biriș, căruia îi mulțumesc pentru încrederea acordată și pentru că m-a propulsat mai sus, cu rezultate mult mai bune.

Le mulțumesc antrenorilor de lot, întregii Federației Române de Haltere, arbitrilor, antrenorilor și domnului secretar general Alexandru Pădure. Le mulțumesc și prietenilor Radu Uță, Cosmin Șorban, de la SmartFit Studio, Eugen Cacherda, de la Vitabolic, și Dragoș Țarălungă.

CITEŞTE ŞI: România, cu 6 handbalişti de la Poli Timişoara în lot, la un singur meci de finala Campionatului European U20

Mulțumesc familiei mele, copiilor și soției Codruța, care m-a susținut necondiționat. Voi rămâne în powerlifting ca vicepreședinte de federație, președinte de club, antrenor, sportiv și arbitru internațional. Îi mulțumesc și domnului președinte Ovidiu Pănăzan pentru toată susținerea pe care mi-a acordat-o”, ne-a mai spus Sorin Cazacu.


Comentariul dumneavoastră va fi publicat după ce va fi analizat de către un moderator.

DISCLAIMER

Atenţie! Postaţi pe propria răspundere!
Înainte de a posta, citiţi aici regulamentul: Termeni legali şi condiţii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *